Erasmus+: Studenții de la UTM pot câștiga o bursă de mobilitate la o universitate din România

brasov
Foto:gotravelaz.com

Universitatea Tehnică a Moldovei anunță organizarea unui concurs de selecție a candidaților pentru mobilități academice la Universitatea „Transilvania” din Braşov, România, în cadrul programului Erasmus+ KA 1. Universitatea „Transilvania” din Braşov oferă o bursă de mobilitate de 5 luni pentru studenții de la ciclul I de studii (anul 2 şi 3), specialitatea Design industrial. Adițional se va achita drumul tur-retur.

Dosarele pot fi depuse la responsabilul de relații internaționale din cadrul Facultăţii Inginerie Mecanică, Industrială şi Transporturi, iar selecţia candidaţilor la mobilitate va fi organizată în cadrul Serviciului Relaţii internaţionale (UTM, str. Ștefan cel Mare 168, et. 2, of. 203).

Componența dosarului de candidatură la statutul de student ERASMUS trebuie să conțină:
#1. Cerere tip adresată Decanului Facultăţii (se găsește la coordonatorul de programe internaționale și/sau la decanat) și înregistrată la secretariatul facultății.

#2. Copia pașaportului, valabil pe perioada mobilității.

#3. Adeverință de student eliberată de secretariatul facultății, cu mențiunea că în perioada de mobilitate va avea statut de student.

#4. Certificat Academic, eliberat de administrația facultății.

#5. Scrisoare de intenție adresată comisiei de selecție, redactată în limba română, prin care să se menționeze principalele motive pentru alegerea mobilității, obiectivele de studiu urmărite de candidat pe durata mobilității, rezultatele așteptate (1-2 pagini).

#6. Curriculum vitae redactat în limba română (formular Europass + fotografie).

#7. Learning Agreement for Studies în care se vor indica programul de studiu selectat, disciplinele de studii și numărul de credite. Acesta din urmă trebuie semnat și avizat de către șef catedră și administrația facultății.

Criterii de eligibilitate: să aibă cetățenia moldovenească sau să fie cetățeni ai unei țări participante la Programul ERASMUS+ și să fie student înmatriculat la UTM.

Criterii de selecție: să îndeplinească condițiile de eligibilitate, să aibă rezultate academice bune în anul universitar anterior mobilității și în ultima sesiune de examene și să prezinte un curriculum vitae, o scrisoare de motivație.

Criterii specifice: să aibă toate examenele promovate și să poată demonstra aptitudini în concordanță cu activitatea ce urmează să o desfășoare la universitate parteneră.

Dosarul poate fi depus până la  19 decembrie 2016.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine