Rodica Carpenco este o învingătoare, care după nouă ani și jumătate de suferințe, atunci când și-a dat seama că viața copiilor ei este în pericol, a plecat definitiv de la agresor și a început viața de la zero.
Nu i-a fost ușor, a învins frica de necunoscut, timp de luni de zile a trecut prin reabilitare în cadrul centrului maternal „Ariadna” din Drochia, însă acum, este mândră de alegerea făcută. Alături de cei patru copii ai săi, Rodica are o familie fericită, iar pentru că știe cât de greu este să suferi în tăcere, ea a devenit voluntară a centrului maternal din Drochia și ajută alte femei să facă primul pas și să rupă cercul vicios al violenței.
În doar șapte luni de când s-a alăturat echipei de voluntari, Rodica a vizitat peste 12 sate și a vorbit cu peste 150 de femei, povestindu-le propria experiență de viață și încurajându-le să spargă tăcerea.
Dacă ești supusă violenței sună la Telefonul de încredere 0 8008 8008 pentru consultație juridică și psihologică 24 ore pe zi. Este gratuit și confidențial
În ajunul campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, 21 de femei care au depășit violența au scris câte o scrisoare copiilor lor. Vom publica aceste scrisori pe parcurs.
Campania națională a început pe 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței față de femei și fete și se va încheia pe 10 decembrie, de Ziua internațională a drepturilor omului.