Dumitru Slonovschi este un tânăr antreprenor din Republica Moldova, care a pus pe roate o companie specializată în cercetări de marketing comerciale, sociale, politice și consultanță în marketing strategic. Într-un timp record, compania pe care o conduce, Magenta Consulting, a devenit lider pe piața din țară și a reușit să se extindă și în România. Dumitru spune că succesul său a fost determinat de ambiție, experiență, studii peste hotare și nu în ultimul rând, de dorință.
„Aventura antreprenoriatului” a început pentru Dumitru încă în perioada când era student la Academia de Studii Economice a Moldovei și, în anul III de facultate, a decis să plece în Suedia, fiind printre primii cinci tineri din Moldova care au ajuns acolo să studieze. Însetat de cunoștințe, acesta a făcut și masterul în Business Internaţional la Universitatea Göteborg din Suedia.
„Suedia fiind o țară europeană nordică, respectiv și cultura educațională a fost una nordică. În MBA (Master of Business Administration) este o structură de studii care trece prin câteva domenii: finanțe, resurse umane, marketing, strategie. Un master pregătește un viitor director și îl trece prin cele mai principale domenii de activitate. Școala este una bogată nu în termeni de bani, ci de experiență și condiții de studii.
Profesorii sunt foarte deschiși și foarte entuziasmați de obiectul pe care îl predau, dar asta nu te scutește de un volum mare de materiale pe care trebuia să le studiezi. De exemplu, trebuia să citești câte 250 de pagini, dar asta nu îți garanta că vei fi cel mai bun”, a menționat Dumitru.
În acest context, acesta îi îndeamnă pe tineri să-și aleagă responsabil domeniul de studiu, în conformitate cu cariera pe care ar vrea să o urmeze. De asemenea, aceștia trebuie să înțeleagă cum vor contribui aceste studii la formarea lor profesională.
„Pe atunci era greu să înțeleg ce presupunea o aplicație pentru MBA, iar Internet cafe era locul unde mergeam să-mi verific mailul și atât. Nu aveam idee cum să completez o aplicație pentru MBA și întâmplător am găsit la facultate niște mostre, am completat formularul și l-am transmis prin poștă ordinară și așa am primit prima bursă în 1999. Înainte de a pleca, eu nu știam la ce să mă aștept. Nu știam cum e un sistem de învățământ european”, a mai adăugat Dumitru.
Tânărul spune că a avut un șoc nu doar cultural, dar și la nivel de studii, iar asta pe motiv că în țările Europei de Vest, ca și în SUA, la studii universitare ajunge o cotă foarte mică, merg cei care doresc cu adevărat să învețe.
„Acolo studenții care aleg să meargă la facultate într-adevăr au motivația de a învăța și nu o fac pentru diplomă. Aceștia depun un efort considerabil pentru a ajunge să termine facultatea, au o motivație puternică, nimeni nu îi impune. Cu șiretlicuri acolo nu merge. În schimb, la noi este un contrast evident. Sunt profesor de opt ani și văd că studenții nu au o atitudine serioasă față de lecții”, a precizat sursa.
# De ce ar trebui să țină cont tinerii care vor să facă un MBA
1. Seriozitate și multă carte. Trebuie să învețe sârguincios, iar dacă profesorii îți recomandă să citești 100 de pagini, asta înseamnă că de fapt tu trebuie să citești 200 pentru a fi la un nivel cel puțin mediocru.
2. Trebuie să te adaptezi culturii. Ajungând într-o țară unde vrei să-ți faci studiile, nu este suficient să interacționezi doar cu străinii, ci trebuie să depui efort și să te adaptezi culturii locale și atunci se deschid oportunități noi.
3. Este obligatoriu să călătorești. Fiecare weekend trebuie să aibă o destinație exactă pe care trebuie să o explorezi.
Deși nu este deloc simplu să combini jobul cu studiile, Dumitru a avut parte de această experiență după ce s-a împrietenit cu un suedez, care ulterior i-a devenit șef. La început îndeplinea munca de secretariat într-o companie de consultanță, dar peste o lună a fost deja implicat în primele proiecte ale companiei. Banii pe care îi câștiga erau suficienți ca să se întrețină și să mai arunce ceva în pușculiță.
Chiar dacă avea un loc de muncă bine plătit în Suedia, tânărul a decis să revină în Moldova. Timp de mai bine de un an a fost angajat într-o instituție de stat, unde a acumulat multă experiență și a văzut cum funcționează sistemul din interior. Cu multă dăruire, Dumitru a aplicat cunoștințele în practică, iar astăzi se bucură de rezultate.
Dumitru îi sfătuiește pe tinerii moldoveni plecați peste hotare la studii să se întoarcă acasă și să implementeze cele învățate. „Eu cred că în Moldova este posibilitatea de a crește însutit comparativ cu multe alte țări. Aici piața este atât de inhibată și primitivă, și nedezvoltată, că orice idee poate fi implementată. Posibilitatea de afirmare și lansarea în afaceri este mult mai rapidă”, a conchis Dumitru.
***
Dacă ești interesat să aplici la un program MBA în una din universitățile de top din SUA și ești în căutare de finanțare, programul SEED Grant îți vine în ajutor. SEED Grant este o bursă oferită studenților din Republica Moldova şi Ucraina care au fost admişi pentru a studia programul MBA la secția zi la una din top 50 de universităţi din SUA. Bursa acoperă până la 100% din costurile de școlarizare, iar după absolvire beneficiarii se angajează se revină în țara lor de origine și să aplice cele învățate. Acest lucru va contribui la dezvoltarea economiei Moldovei și integrarea acesteia în economia mondială.