Studenții sau foștii absolvenți de la ASEM își pot dezvolta o afacere în cadrul proiectului Business Lab

3

Dacă ești student sau absolvent ASEM, ai o idee de afaceri și nu știi cu ce să începi, poți participa la proiectul Business Lab. În cadrul acestuia vei beneficia de suport educațional, consultativ, logistic și financiar care te vor ajuta să-ți construiești un business în baza ideii de afaceri pe care o ai.

Ce reprezintă proiectul?

Proiectul BUSINESS LAB urmărește susținerea inițiativei antreprenoriale a tinerilor prin acordarea suportului de transformare a unei idei de afaceri într-un business viabil. Pe durata proiectului participanții beneficiază de instruire, monitorizare, consultanță, mentorat, networking, finanțare și suport logistic.

Cine poate participa?

La proiect pot participa tinerii care: au idei de afaceri care pot fi lansate cu un buget de pînă la 50.000 MDL și care pot genera venituri în primele 12 luni, sunt gata să-și mobilizeze întreg potențialul pentru ca IDEEA să se transforme într-un BUSINESS, sunt creativi, flexibili, comunicabili, pro-activi, ambițioși, responsabili, corespund condițiilor de eligibilitate.

Care sunt condițiile de eligibilitate?

La proiect sunt admise persoanele care: sunt studenți sau masteranzi ASEM, sunt absolvenți ASEM promoția 2016, nu sunt fondatori ai unor companii care deja funcționează, nu au beneficiat anterior de statutul de rezident al Incubatorului de afaceri al ASEM, respectă condițiile de înregistrare la proiect.

Te poți înscrie în proiect până la data de 30 noiembrie.

12

Pentru detalii privind înscrierea în proiect și regulamentul concursului accesează businesslab.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine