Rezultatele preliminare ale alegerilor din Găgăuzia: 17 din 35 deputați deja aleși

1297525307_gagauzia_66300100

La 20 noiembrie a avut loc primul tur al alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei, care este organul legislativ al autonomiei găgăuze. După primul, au fost aleși 17 din 35 de deputați în Adunarea Populară Găgăuză, restul urmând să fie desemnați peste 2 săptămâni, atunci când va avea loc turul al 2-lea.

Candidații care au obținut 50 %+1 din voturile alegătorilor sunt: Grigorii Uzun, Ivan Arnăut, Valentin Gaidarji, Natalia Șoșeva, Nicolae Uzun, Grigorii Cadîn, Ilie Uzun, Nicolae Dragan, Dmitri Monastîrlî, Georghii Eftenii, Nicolae Ormanji, Serghei Zaharia, Dmitri Cebanov, Feodor Eanioglo, Vladimir Kîssa, Vitalii Cebanu și Elena Caramit, informează ABCnews.

Alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei au avut loc în 35 de circumscripții uninominale. La cele 35 de mandate de deputat au pretins 126 de candidați. Din numărul total, 33  de candidați reprezintă partidele politice. Cei mai mulți candidează din partea Partidului Socialiștilor (21), „Partidul Nostru” (9 candidați) și Partidul Comuniștilor (2), PDM (1), restul fiind independenți. Pentru desfășurarea alegerilor, au fost deschise 66 de secții de vot. La urne erau așteptați 122 216 de cetățeni cu drept de vot. Alegerile în Adunarea Populară au loc o dată la patru ani, conform sistemului uninominal.

Prezența la urne a fost scăzută în autonomie, prezentându-se mai puțini alegători decât la scrutinul prezidențial de acum o săptămână. Conform președintelui CEC din Găgăuzia, Ivan Comur, 52.114 alegători și-au exercitat dreptul la vot, reprezentând 42,8 % din numărul total al cetățenilor cu drept de vot.

Prezența scăzută la vot a însemnat și anularea alegerilor în trei secții de votare, secții în care nu s-au prezentat cel puțin o treime dintre alegătorii înscriși pe listele electorale. În colegiile Nr. 3 (Comrat) – 30,9%, Nr. 5 (Ceadîr-Lunga) -32,6 % și Nr. 10 (Vulcănești) – 31,2 %, alegerile nu au fost validate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine