Cetățenii din Orhei care doresc să-și exercite dreptul la vot sunt demotivați să o facă. Despre aceasta a anunțat președintele Comisie Electorale Centrale, Alina Rusu, în cadrul primului briefing susținut în această dimineață.
„Am fost informaţi de reprezentanţii Inspectoratului General de Poliţie, cu care avem o colaborare instituţională, că în localitatea Orhei, la unele secţii de votare, cetăţenii sunt demotivaţi să voteze, ceea ce înseamnă împiedicarea exercitării libere a dreptului la vot”, a declarat Alina Rusu.
„Cetăţenii sunt informaţi cu privire la prevederile legale şi sunt create toate condiţiile ca cetăţenii RM să poată să voteze”, a adăugat şefa CEC.
Reamintim că anterior, Inna Popenco, candidatul desemnat de Partidul lui Ilan Shor, a fost exclusă din cursa electorală după ce a folosit, în cadrul campaniei, mijloace băneşti nedeclarate.