(video) O tânără emigrantă ne îndeamnă prin versuri să ieșim la vot: Care candidat din ei, va fura mai puțini lei

tanea-953×536

Tanea Crețu este o tânără din Moldova stabilită cu traiul în Spania. Cu toate acestea, ea este foarte activă pe rețelele de socializare, dându-și cu părerea prin intermediul versurilor despre diverse evenimente ce au loc în societatea noastră. De data aceasta, tânăra ne îndeamnă să ieșim la vot.

Cetățenii turmentați

Sărbătorile-au trecut
Vin gustos noi am băut
Frigăruii i-am mâncat
Am dansat si ne-am distrat
Dar acum, dilemă mare!
Cu cine votăm noi oare?

În campani-electorală
S-a făcut mare vrăjeală!
Magistrați, vameși corupți
Parc-au fost ei reținuți
Dar mă tem că asistăm
La un show de Oscar demn
Doar că noi sa îl vedem
Scump bilet tre’ s-achităm!
Ori poate exagerăm
Și degeaba ne-ndignăm
Că am fost noi pe vecie
Condamnați la sărăcie!
Mari făcut-am noi păcate
De întoarcem miliarde…

Lista-i lungă, mulți eroi
Cine-ajunge-n turul doi?

Au sloganuri diferite
Dar originea nu minte!
Sunt actori calificați
De Păpușar antrenați!
Toți ca unu’ îs netrebnici
Nu-s nici pe departe vrednici
Să conducă ei o țară
Care-aproape stă sa moară…

N-o pot spune cu mândrie
Dar avem o datorie
Tre’ să mergem să votăm
Chiar dacă mai buni n-avem!
Știu. Promisiuni deșarte
Voturi multe cumpărate
Sondaje manipulate
Buletine înviate…
Dar de pierdem și speranța
Se face mai tristă viața

Pe 30 eu merg la vot
Să arăt și eu că pot
Și că vreau să fac ceva
Să se miște-n țara mea!
Pîn’ atunci mai meditez
Decid pe cin’ să votez
Care candidat din ei
Va fura mai puțini lei?

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine