Astăzi, 13 octombrie, a avut loc Ceremonia de donare a seturilor de robotică celor 57 instituții educaționale și celor 7 biblioteci din Republica Moldova. În cadrul evenimentului au fost donate 304 seturi de robotică LEGO MINDSTORMS EV3, precum și alte produse software necesare activităților de instruire în domeniul roboticii. Evenimentul se înscrie în extinderea Programului de studiere a roboticii ROBOCLUB, numărul tinerilor implicați în activități de instruire dedicate dezvoltării capacităților de inovare fiind în creștere.
Ministrul educației Corina Fusu a evidențiat importanța integrării tehnologiilor moderne în sistemul de învățământ. „Robotica oferă un mod interesant de studiere a științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii, totodată inspirându-i pe elevi să urmeze o carieră în aceste domenii. Învățarea roboticii este un proces care permite dezvoltarea creativității, gândirii critice, capacitații de inovare și acumulare a experienței în mai multe domenii și tehnologii. Odată cu integrarea tehnologiei şi a diverselor inovaţii pedagogice educaţia va cunoaşte schimbări profunde, iar roboţii vor juca un rol de tranziţie foarte important”.
La rândul său, Karen R. Hilliard, reprezentantul USAID în Moldova, a subliniat eficiența implementării Programului de Robotică Educațională, accentuând că scopul acestui proiect este de a inspira tinerii să aleagă cariere ce ţin de Științe, Tehnologie, Inginerie, Matematică (STEM). „Deși industria TIC este în continuă creștere, iar economia devine tot mai tehnologizată, domeniul se confruntă cu o deficiență gravă – capitalul uman insuficient. USAID și-a propus să abordeze această problemă la nivel preuniversitar. Programul de Robotică Educațională face parte din efortul nostru de a moderniza și a îmbunătăți educația STEM în Moldova”.
Anul acesta 57 de instituții de învățământ vor primi câte 3-6 seturi de robotică. Instituțiile au fost selectate în bază de concurs, perioada de selecție fiind iulie-august 2016. La selectarea instituțiilor s-a ținut cont de următoarele criterii: numărul de elevi care își fac studiile în instituție; participarea anterioară a profesorilor din cadrul instituţiei la cursurile de instruire în domeniul roboticii; angajamentul instituţiei de învăţământ în identificarea resurselor necesare pentru desfăşurarea orelor de robotică (ore opţionale şi extracurriculare) în vederea încadrării a cel puţin 6% din numărul total de elevi în activităţi de instruire în domeniul roboticii; disponibilitatea instituției de a identifica resurse pentru cofinanțarea dotării;
La concurs au participat 60 de instituții de învățământ, dintre care doar trei nu au întrunit criteriile de selecție, având un număr mai mic de 200 de elevi în instituţie. În prezent programul ROBOCLUB este realizat în 18 instituții de învăţământ din Republica Moldova, dotate cu seturi LEGO MINDSTORMS EV3. Acest proiect are drept scop creșterea numărului elevilor implicați în activitățile de instruire dedicate dezvoltării creativității, gândirii critice şi capacității de inovare. În cadrul acestui program elevii învaţă să construiască şi să programeze roboţi, să-ți dezvolte capacitățile de comunicare și lucru în echipă, astfel încât aceștia să realizeze sarcini de o complexitate din ce în ce mai avansată.
Programul de studiere a roboticii “ROBOCLUB” a fost lansat în Republica Moldova în martie 2014, cu sprijinul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), în parteneriat cu Ministerul Educației, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (ATIC) și compania StarNet.