Cetățenii RM vor putea pleca fără vize în Chile

chle
Foto:Steagul statului Chile desenat pe fața unei tinere PC: dreamstime

Cetăţenii moldoveni, dar şi titularii paşapoartelor diplomatice şi oficiale ale Republicii Moldova nu vor mai avea nevoie de vize pentru a merge în Republica Chile.

De aceleaşi condiţii vor beneficia şi cetăţenii chilieni, respectiv titularii paşapoartelor diplomatice şi oficiale ale Republicii Chile. Asta după ce Parlamentul a votat în lectură finală ratificarea a două acorduri în acest sens.

Astfel, deţinătorii paşapoartelor diplomatice oficiale valabile ale Republicii Moldova pot intra pe teritoriul Republicii Chile şi pot să se afle acolo pe o perioadă ce nu depăşeşte 90 de zile în decursul a şase luni de la data primei intrări în ţară fără necesitatea obţinerii unei vize. Totodată, termenul poate fi prelungit pentru un termen similar de către autorităţile competente ale Republicii Moldova. Aceleaşi prevederi se aplică şi pentru deţinătorii paşapoartelor diplomatice valabile ale Republicii Chile.

Titularii paşapoartelor diplomatice sau de serviciu valabile, în cazul Republicii Moldova, care sunt desemnaţi într-un post diplomatic sau consular pe teritoriul celeilalte părţi pot intra, sta şi ieşi de pe teritoriul statului primitor pe durata termenului de desemnare. Aceleaşi reguli se aplică şi membrilor familiei acestor funcţionari.

În acelaşi timp, cetăţenii oricăreia dintre părţi, deţinători ai documentelor de călătorie în străinătate pot intra şi se afla pe teritoriul statului celeilalte părţi, fără viză, cu alte scopuri decât emigrare sau angajare în câmpul muncii, pentru o perioadă de până la 90 de zile.

Deputaţii comunişti, chiar dacă au votat pentru ratificarea celor două acorduri, au avut şi careva nemulţumiri. “Nu am înţeles de ce anume Chile, care este situaţia cu alte ţări din America Latină? Când vor fi abolite vizele pentru Brazilia, Argentina şi alte ţări din America Latină?”, a întrebat Grigore Petrenco.

Imediat, cu o replică a venit deputatul liberal Valeriu Munteanu, însă făcând şi o gafă. Liberalul a confundant funcţia de viceministru cu cea de minstru. “Domnule ministru Eşanu (n.r. Nicolae Eşanu – viceministru al Justiţiei), va rugăm să pregătiţi pentru comunişti o informaţie vizavi de ridicarea vizelor pentru Brazilia. Noi ştim că la Rio de Janeiro are loc permanent un mare festival. Probabil comuniştii ard de dorinţă să participe la acest festival şi de aceea doresc ridicarea vizelor”, a menţionat Munteanu.

În cele din urmă, ratificarea celor două acorduri a fost votată în lectură finală de către 95 de deputaţi.

Acordurile vor intra în vigoare după 60 de zile de la data primirii ultimei notificări, prin canale diplomatice, prin care una din părţi anunţă cealaltă parte despre finalizarea îndeplinirii procedurilor interne pentru aprobare.

Sursa: Publika

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *