Echipa TROLLESS, câștigătoare la cel de-al doilea Hackaton de Media „Puterea a cincea”, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent şi Deutsche Welle Akademie în iulie 2016, a lansat oficial luni, 3 octombrie, un proiect cu aceeași denumire, care își propune să identifice sursele de manipulare din spațiul new media și să le izoleze.
Potrivit autorilor aplicației, proiectul TROLLESS a apărut din necesitatea de a proteja mediul online, unde, în ultima perioadă, au apărut tot mai multe profiluri false și și-au intensificat activitatea trollii, scrie Media-Azi.md.
„Scopul aplicației noastre este de a combate manipularea și dezinformarea prin intermediul rețelelor de socializare. Totodată această aplicație va identifica profilurile false și cu activitate de trolling, pe care le va raporta către Facebook. Profilurile suspecte vor fi introduse într-o bază de date și analizate conform unui algoritm, pentru a stabili dacă aparțin sau nu unor trolli”, a precizat pentru Media Azi unul dintre membrii echipei.
În cadrul celui de-al doilea Hackaton de Media „Puterea a cincea” au fost desemnate trei echipe învingătoare, care au beneficiat de premii a câte 2.000 de euro pentru implementarea proiectelor.
Cum lucrează TROLLESS
1. Iconița este inactivă
Aplicația nu va fi activă pe celelalte pagini din Facebook sau oricare alt website. Dacă doriți să raportați un profil atunci trebuie să mergeți pe pagina personală a acestuia, unde aplicați va deveni activă.
2. Iconița este de culoare albastră
Aplicația este activă doar pe profilul personal al unui utilizator, culoarea albastră este una default și înseamnă că profilul curent nu se află în baza de date a trolilor și a profilelor suspecte. În caz că profilul are o activitate suspectă, îl puteți raporta cu ajutorul aplicației, doar dați un click pe iconiță.
3. Iconița este de culoare galbenă
Aplicația este activă doar pe profilul personal al unui utilizator, culoarea galbenă semnifică că acest profil are o activitate suspectă, ceea ce nu neapărat îl face troll sau profil fake. Acest profil va fi analizat mai minuțios și se va decide dacă într-adevăr are o activitate suspectă sau a fost raportat întâmplător. În caz că profilul are o activitate suspectă, îl puteți raporta și DVS repetat.
4. Iconița este de culoare roșie
Aplicația este activă doar pe profilul personal al unui utilizator, culoarea roșie semnifică că acest profil are o activitate de trolling. Vă recomandăm să fiți vigilenți și să nu intrați în polemici cu trollii. Vă recomandăm să raportați profilul dat către facebook.