(foto) „Omul – Sufletul Vinului” – sărbătoarea așteaptă peste 100 de mii de vizitatori în centrul Capitalei

sb1_2484

Cea de-a XV-a ediție a Zilei Naționale a Vinului a fost inaugurată cu mare fast în Piața Marii Adunări Naționale. La Ziua Națională a Vinului sunt așteptați peste 100.000 de vizitatori, dintre care 30.000 de turiști străini, veniți în Republica Moldova special cu această ocazie.

Sărbătoarea națională desfășurată în acest an sub genericul „Omul – Sufletul Vinului” este organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, cu susținerea Asociaţiei Producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă” și „Divin” și suportul partenerului strategic al evenimentului, Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.

Sărbătoarea națională  a debutat cu o suită de cântece interpretate de orchestra Fraților Advahov. A urmat parada companiilor vinicole din cele 4 regiuni vitivinicole ale Moldovei: „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă”, „Codru” și „Divin”, la care au participat reprezentanți ai peste 40 de vinării, inclusiv companii mari, producători mici și producători de divin, reuniți sub brandul unic „Vinul Moldovei. O Legendă Vie”. Fiecare vinărie a fost însoțită de câte o pereche de dansatori, care duceau câte un coș cu struguri de soiuri indigene din cele 4 zone. Ajunși în centrul Pieței Marii Adunări Naționale, toți s-au prins într-o horă moldovenească.

Pavel Filip, prim-ministru al Republicii Moldova: „Vinul reprezintă nectarul și băutura zeilor. Un produs care ne face mândri că suntem cetățeni ai Republicii Moldova și care este principala carte de vizită a noastră peste hotare. Vreau să vă mulțumesc din numele Guvernului că ați dezvoltat o industrie care se ridică la standardele cele mai înalte de calitate, fapt recunoscut oriunde în lume. Noi, la Guvern, suntem și mai conștienți privind importanța contribuției dumneavoastră la creșterea economică a țării și importanța exporturilor pe piețele strtegice. Vreau încă o dată să vă asigur de toată deschiderea și susținerea Guvernului, care vă apreciază aportul la dezvoltarea economică a Republicii Moldova. Prin aceasta, stimați vinificatori, vreau să vă aduc felicitări cu ocazia Zilei Naționale a Vinului și să vă urez ca această tradiție să continue cu multe și multe ediții.”

????????????????????????????????????

Eduard Grama, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: „Îmi face o deosebită plăcere să vă salut în cadrul sărbătorii Ziua Națională a Vinului, ediția 2016, unul dintre evenimentele-cheie de promovare a țării drept destinație pentru turismul vitivinicol. Ediția din acest an este un omagiu adus pentru oamenii care lucrează zi de zi în domeniu, care cu trup și suflet creează produsele ce aduc faimă țării noastre. Sectorul vitivinicol este unul dintre cele mai importante și competititive sectoare pentru economia țării. Acest sector asigură locuri de muncă pentru zeci de mii de oameni. Îmi exprim toată recunoștința pentru cei care, în pofida tuturor dificultăților, au lucrat, lucrează în domeniu și dezvoltă sectorul vitivinicol.”

Gheoghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului:  „Dragi iubitori ai vinului moldovenesc, vă salut călduros și vă urez „Bun venit” la Ziua Națională a Vinului. Pentru două zile Chișinăul va fi pe bună dreptate capitala mondială a vinului, a oenoturismului și gastronomiei, a tradițiilor noastre milenare. Ziua Națională a Vinului a depășit limita unei sărbători simple pentru industrie. În prezent, este un eveniment major de promovare a imaginii întregii țări, a devenit un simbol de consolidare a filierei vitivinicole în jurul unei embleme simbolice – „Vinul Moldovei. O legendă vie”. În ciuda dificultăților cu care se confruntă, vinificatorii moldoveni continuă zi de zi să investească mijloace importante în modernizarea potențialului de producere și elaborarea vinurilor de calitate. Vă doresc tuturor sărbătoare plăcută!”

????????????????????????????????????

James D. Pettit, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova: „Guvernul Statelor Unite susține dezvoltarea sectorului vinicol de mai bine de 10 ani. Noi întotdeauna am crezut în potențialul de excepție și viitorul luminos al Vinului Moldovei. Din partea poporului american vreau să vă felicit cu ocazia acestei sărbători. Este un simbol al cupajului dintre istorie, cultură și tradiții vinicole. Personal, am descoperit vinurile din Moldova acum câțiva ani și am rămas foarte impresionat de calitatea lor, dar, și mai important – de personalitatea lor. Datorită vinurilor, Moldova a devenit mai bine cunoscută în lume. Vinurile au adus producătorilor acestei țări recunoaștere la nivel internațional, multe premii și medalii. Industria vitivinicolă este un domeniu strategic al economiei moldovenești, care oferă locuri de muncă pentru mai mult de 200 000 de persoane, în mare parte din zonele rurale. Prin dezvoltarea acestei industrii, noi contribuim la prosperitatea economică și îmbunătățim condițiile de viață pentru mii de moldoveni. Felicitări celor care lucrează în industria vitivinicolă, felicitări Moldova! Noroc!”

Tradițional, în fiecare an, în cadrul ceremoniei oficiale de deschidere  a Zilei Naționale a Vinului cei mai buni specialiști din sectorul vitivinicol sunt premiați pentru excelență și performanțele deosebite obținute.

????????????????????????????????????

Trofeul „Marele premiu pentru merite deosebite în domeniul vitivinicol” a revenit în acest an companiei „Castel Mimi”, fiind înmânat de către prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, în prezența oficialilor, a reprezentanților corpului diplomatic și a profesioniștilor din domeniu.

Cristina Frolov, director al întreprinderii vitivinicole „Castel Mimi”: „Suntem extrem de fericiți, pentru că am muncit mai mulți ani pentru restaurarea primului și singurului castel vitivinicol din Moldova. Muncim foarte mult pentru ca vinurile Castel Mimi să reprezinte Republica Moldova peste tot în lume. Mulțumim Minsterului Agriculturii și Industriei Alimentare a RM și partenerului nostru, Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova, pentru că ne-au susținut pe parcursul acestor ani.”

Totodată, premiul „Cel mai iscusit oenolog”, pentru evidențierea performanțelor oenologilor în elaborarea produselor vinicole i-a revenit Luisiei Chichir de la vinăria „Purcari”.

????????????????????????????????????

Luisia Cichir, oenolog-șef la vinăria „Purcari”: „Vă mulțumesc pentru această înaltă distincție, “Cel mai iscusit oenolog” al acestui an. Doar dacă ești într-adevăr pasionat de ceea ce faci, poți să obții performanțe în domeniu. Pot spune din propria experiență că trebuie să simți ceva deosebit pentru vinul pe care îl produci, pentru ca acesta să fie bun. Vă mulțumesc pentru apreciere, pentru încredere și pentru susținere.”

Pentru al treilea an consecutiv, evenimentul se desfășoară sub brandul unic de ţară „Vinul Moldovei. O legendă vie” și își propune să descopere legendele legate de vinul moldovenesc și tradițiile milenare de vinificație ale poporului nostru.

Principalele elemente ale sărbătorii naționale sunt  păstrate și în acestă ediție, iar vizitatorii au parte de numeroase activități, precum:

Degustare cu peste 400 de vinuri – peste 40 de companii mari, producători mici și producători de divin, reuniți sub brandul unic „Vinul Moldovei. O Legendă Vie” și-au prezentat spre vânzare și degustare produsele de calitate: vinuri tinere din recolta anului 2015, vinuri de colecție și rezervă, precum și produse lansate în premieră în cadrul sărbătorii naționale. Iar fiecare vizitator a primit câte un pahar cu logo-ul „Wine of Moldova”, pentru a savura corect aromele Vinului Moldovei, dar și suvenire promoționale cu logo-ul WoM.

Aventuri pe Drumul Vinului – infopoint-ul turistic din cadrul evenimentului a oferit vizitatorilor tururi tematice din inima capitalei spre originile vinurilor de calitate din țara noastră: galerii subterane, beciuri, vii, săli de degustare, crame și pensiuni. Vinării mici și mari și-au primit vizitatorii cu programe speciale și posibilitatea de a descoperi legendele Vinului Moldovei, de a afla secretele vinificatorilor și de a degusta roadele muncii lor. Pentru prima dată vizitatorii au avut ocazia să facă tururi și la „Kvint”, distileria de divinuri din orașul Tiraspol.

„Școala Vinului” – a oferit doritorilor seminare tematice prezentate de experți somelieri, cu subiecte diverse: de la bazele degustării corecte, până la degustări sofisticate pentru consumatorii inițiați. Toți participanții au primit certificate care demonstrează cunoștințele dobândite. De asemenea, participanțiii au aflat mai multe despre cele 4 regiuni vitivinicole ale Moldovei, Valul lui Traian, Ștefan Vodă, Codru, Divin, dar și despre soiurile de viță-de-vie autohtone, cultivate în aceste regiuni.

????????????????????????????????????

Concert grandios pentru toate gusturile – programul artistic al evenimentului include în mod tradițional 2 zile de spectacole artistice cu nume mari ale muzicii autohtone din toate genurile muzicale. În acest an la evenimentul din centrul capitalei vor evolua ansambluri, orchestre, fanfare și tarafuri din cele 3 regiuni vinicole ale Moldovei: Valul lui Traian, Codru și Ștefan Vodă, dar și interpreți cunoscuți ca Alex Calancea&friends, Geta Burlacu, Gândul Mâței.

Delicii tradiționale – vizitatorii au avut posibilitatea de a savura feluri tradiționale: carne la grătar, mămăligă, sarmale, plăcinte și alte bucate de sărbătoare. Totodată ei au aflat secretul gustului celor mai populare rețete moldovenești, care au fost gătite chiar în timpul evenimentului, iar apoi au fost asociate cu vinurile din soiuri autohtone.

Târgul meșteșugarilor – la expoziția artelor tradiționale vizitatorii au cunoscut meșteșugurile moldovenești autentice. Aici au fost expuse și au putut fi procurate lucrări cu motive inspirate din struguri, vin, vie, realizate manual de către meşterii populari. Mai mult, doritorii au avut posibilitatea să participe la ateliere de olărit, sculptat, pictat, dogit și alte ocupații cu tradiție, specifice poporului nostru.

????????????????????????????????????

Ziua Națională a Vinului a devenit de-a lungul timpului principala sărbătoare care pune în valoare tradițiile noastre, recunoscută în țară și peste hotarele ei. Vinul și vița-de-vie, motive nelipsite în tradițiile noastre, sunt prezente în toate activitățile evenimentului: muzică, artă, meșteșuguri, gastronomie etc. Ziua Națională a Vinului se bucură de un succes mare, fiind vizitată de sute de mii de oaspeți din țară și de peste hotare, iar zeci de jurnaliști și bloggeri reflectă evenimentul în mass-media naționale și internaționale.

????????????????????????????????????

Taguri: #USAID Moldova
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine