Asociația pentru Dezvoltare Creativă te invită la o discuție cu regizoarea Melody Gilbert ca să descoperi cele mai râvnite secrete din domeniul realizării filmelor documentare. Evenimentul se aliniază tematic Festivalului Internațional de Film Documentar pentru Schimbare Socială – MOLDOX, ce se desfășoară în această săptămână în Cahul.
Melody Gilbert este o producătoare independentă de filme documentare și profesoară de film. Începând cu 2002, a regizat, a produs și afilmat (uneori a și montat) 7 documentare de lung-metraj. Din 2011 până în 2015, Melody a fost profesoară la Universitatea Americă din Bulgaria, predând unei noi generații de regizori de film documentar. De asemenea, a fost timp de 5 ani tutore la Balkan Documentary Center din Sofia. În prezent, Melody locuiește în Chicago, continuă să facă documentare și predă la celebrul ei „Documentary Boot Camp”, pentru studenții din întreaga lume.
Printre filmele ei se numără: „Married at the Mall” (2002), „Whole” (2003), „A Life Without Pain” (2005), „Urban Explorers: Into the Darkness” (2007), „Fritz: The Walter Mondale Story” (2009) și „The Summer Help” (2016). A fost de asemenea, producător executiv la filmele: „Disconnected” (2008), „NUMB” (2011) și „American Heart” (2014). A produs premiatul „Starfish Throwers” (2014), pe care Huffington Post l-a catalogat drept; „cel mai sincer documentar din 2014”; și pentru care a fost recompensată de curând cu un premiu „James Beard”. Cel mai recent proiect al său se numește „The Summer Help” (2016), pe care l-a produs, regizat și filmat.
Evenimentul va avea loc vineri seara, 30 septembrie, la Draft Centru, str Constantin Tănase 6, între orele 18:30 – 20:00.
Urmăriți actualizările pe pagina de Facebook.