La 1 noiembrie 2016 intră în vigoare Acordul de comerț liber dintre Republica Moldova și Turcia, care are drept scop promovarea comerțului reciproc, dezvoltarea relațiilor economice dintre țări, eliminarea barierelor în calea comerțului şi extinderea schimburilor comerciale, precum şi crearea condițiilor pentru continuarea atragerii investițiilor, în special pentru dezvoltarea investițiilor mixte în cele două state.
Potrivit Mihaelei Gorban, șef Direcția Generală cooperare economică internațională din cadrul Ministerului Economiei, Acordul presupune o serie de avantaje pentru agenții economici autohtoni, inclusiv accesul nelimitat, fără restricții tarifare la import pe piaţa Turciei a produselor agricole şi industriale. „În total, Republica Moldova şi Turcia vor elimina 99,5% şi respectiv 100% din taxele cu valoare comercială. Eliminarea taxelor va permite exportatorilor din Moldova anual să economisească sume importante grație taxelor vamale Turciei reduse. Acordul presupune o liberalizare graduală pentru cele mai sensibile sectoare ale economiei, totodată punând la dispoziție și un șir de instrumente de protecție comercială în conformitate cu practicile internaționale”, a menționat Gorban.
La data intrării în vigoare a Acordului toate taxele vamale de import, precum și orice taxe cu efect echivalent aplicate produselor industriale, vor fi anulate, cu excepția unor mărfuri industriale originare din Turcia, precum încălțăminte, mobilier, produse din plastic, etc, pentru care Republica Moldova a solicitat instituirea unor perioade de tranziție de la 3 la 7 ani.
În conformitate cu modalitățile agreate de oferire a unui tratament preferențial pentru produsele agricole, a fost elaborată lista de concesii agreate de ambele părți. Astfel, partea moldavă a fost de acord să ofere 100% reducere a taxei vamale MFN în cadrul anumitor contingente tarifare pentru unele produse sensibile (legume și fructe), însă doar în limita unei anumite perioade pe parcursul anului (off-season).
În context, partea turcă a fost de acord să reconsidere cererile suplimentare ale părții moldave cu privire la produsele indicate în lista menționată anterior, cu reducerea în proporție de 100% a taxei MFN (cu mici excepții), precum și a cantităților solicitate suplimentar.
Acordul presupune o liberalizare graduală pentru cele mai sensibile sectoare ale economiei, totodată punând la dispoziție și un șir de instrumente de protecție comercială în conformitate cu practicile internaționale.
Acordul de comerț liber dintre Republica Moldova și Turcia a fost semnat la 11 septembrie 2014, la Chişinău, și intră în vigoare după ratificarea lui de ambele state.
Conform datelor statistice, pe parcursul primelor 7 luni ale anului curent, Republica Moldova a exportat pe piața Turciei mărfuri în valoare de 39,6 milioane USD (3,7% din total exporturi autohtone), cu 7 la sută mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2015. La capitolul importuri, în primul semestru al anului curent, din Turcia au fost importate mărfuri în valoare de 152 milioane USD, cu 13,7% mai puțin decât în primele șase luni ale anului trecut.