Dan Guțu povestește cum este să studiezi la un liceu privat în SUA

dan4
Foto:Arhiva personală

Dan Guțu a petrecut un an în SUA, timp în care a învățat la The Pennington School din New Jersey în micul orășel Pennington. Dan a avut această oportunitate datorită bursei ASSIST pe care a câștigat-o în 2014 și care i-a permis să trăiască o experiență unică de studii.

Programul ASSIST oferă posibilitatea elevilor din clasa a X-a de a face studii în școli private din SUA pe parcursul unui an. „Mereu mi-am dorit să călătoresc, iar oportunitatea de a petrece un an peste hotare cu ajutorul proiectelor ca ASSIST mi s-a părut ideală. Am fost inspirat să particip chiar de către mama mea, care a câștigat proiectul HMC fiind profesoară de limba engleză. Anul pe care ea la petrecut în Marea Britanie ne-a schimbat viața, oferindu-i ei o experiență extraordinară pe care nu ar fi obținut-o niciodată acasă”, povestește Dan pentru site-ul oficial al programului.

Arhiva personală
Arhiva personală

De ce are nevoie un elev pentru a participa?

Dan ne-a spus că pentru a obține burse a muncit individual și a înlăturat problemele pe care le mai avea cu gramatica limbii engleze. „Am conștientizat ca la vârsta la care eram nu e esențial să ai un profesor cu care să te ocupi individual, este important să fii motivat să muncești. Totuși cunoașterea bună a limbii Engleze nu este suficientă, experiența obținută în activități extra-curriculare, diverse proiecte și concursuri în care ai participat până în prezent sunt elementele decisive în procesul de selecție. Este important să ai un eseu bun, și să te prezinți bine la interviu. Persoanele care te intervievează vor să-ți ofere această bursă, trebuie doar să-i convingi că o meriți.”

Arhiva personală
Arhiva personală

Experiența în SUA: „Totul era foarte mare în comparație cu lucrurile din Moldova”

Tânărul a învățat la The Pennington School din New Jersey în micul orășel Pennington. A fost impresionat de mărimea lucrurilor de acolo: „case mari, mâncare multă, mașini mari, totul era foarte mare în comparație cu lucrurile din Moldova”, spune el. „Am avut noroc de o familie gazdă extraordinară care m-a ajutat să mă adaptez mai ușor, și m-au făcut să mă simt un ca un membru deplin al familiei lor.”

În cele zece luni petrecute acolo, a avut posibilitatea și să călătorească împreună cu familia gazdă: „Am fost la oceanul Atlantic pe o plajă din New Jersey, am vizitat atunci și Atlantic City (un fel de mini Las Vegas). În vacanța de toamnă am mers cu mașina până în Alabama ca să sărbătorim Thanksgiving. În vacanța de iarnă am mers la New York și am stat cu niște prieteni de familie din Moldova. Am vizitat și Washingtonul unde am făcut un tur al orașului, iar la sfârșit am mers în Orlando Florida pentru un concurs de informatică la care școala mea a fost invitată.”

Arhiva personală
Arhiva personală

Viața într-o școală privată americană

„Este importat să menționez că am fost privilegiat din cauza că ASSIST lucrează doar cu școli private, în care puțini americani își pot permite să studieze. Cea mai mare diferență cred că este rolul sportului în viața elevilor, dar și a școlii.”, explică Dan. La școala la care a învățat, anul este împărțit în 3 sezoane, iar în fiecare sezon poți alege să practici un sport diferit. Antrenamente sunt în fiecare zi, iar competiții (între diferite școli) sunt odată sau de două ori pe săptămână. O altă diferență esențială este posibilitatea elevilor de a-și alege obiectele pe care vor să le studieze. Având puține obiecte elevul reușește să se aprofundeze în materia aleasă, iar profesorul are suficient timp să explice totul mai bine.

Dintre obiectele pe care le-a studiat, i-a plăcut foarte mult engleza și istoria. „Engleza pe care o studiază americanii este foarte diferită de româna pe care o învățăm noi. La engleză citeam cărți, discutam în baza lor, iar apoi scriam eseuri în baza cărților citite. La istorie am avut noroc de un profesor foarte bun care a făcut ca istoria să pară cu adevărat captivantă.”

Dan povestește că mai păstrează și acum legătura cu familia gazdă și colegii de acolo. În urma călătoriei, spune că cel mai important lucru pe care l-a desprins este independența: „Experiența obținută acolo o să mă ajute toată viața. ASSIST a marcat începutul unei noi etape în viața mea, și cred că în viața tuturor bursierilor”.

În continuare, tânărul vrea să studieze informatica în Olanda.

Liga Națională de Dezbateri Preuniversitare a anunțat programul de burse de studii pentru anul academic 2017-2018. Află aici cum îți poți face studiile la o școală privată din SUA sau Marea Britanie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine