PAS-ul Maiei Sandu insistă pentru desemnarea unui candidat comun la alegerile prezidenţiale

Maia Sandu
Foto:ipn.md

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) îşi menţine angajamentul cu privire la desemnarea unui candidat comun și respectă pactul de neagresiune semnat cu partidele pro-europene de opoziție. O declarație în acest sens a fost dată publicității de Biroul Permanent Național al PAS.

Biroul Permanent Național al PAS susține că în urma ultimelor evenimente legate de acordul celor trei partide pentru desemnarea unui candidat comun, se vehiculează tot mai insistent ideea că un sondaj sau o serie de sondaje nu ar fi suficiente pentru determinarea candidatului comun din partea opoziției anti-oligarhice.

„Cu toate acestea, BPN PAS insistă că această modalitate, chiar dacă nu este una perfectă, continuă să rămână instrumentul cel mai democratic și obiectiv de a testa sprijinul popular pentru candidatul comun și de a măsura șansele reale pe care le are acesta de a ieși în turul II și de a obține victoria finală contra candidatului lui Plahotniuc. Suntem surprinși de faptul că, după luni de discuții în cadrul negocierilor dintre partide asupra avantajelor și dezavantajelor acestui tip de măsurători și luarea unei decizii politice de principiu de a merge pe această cale, apar semne că se dorește renunțarea la ea. În aceeași ordine de idei, considerăm declararea sprijinului față de unul dintre candidați înainte de aflarea rezultatelor sondajelor drept una pripită, ce contrazice spiritului acestei înțelegeri”, se menționează în declarație.

Totodată, PAS invită toți susținătorii săi și pe cei care o sprijină pe Maia Sandu la funcția de președinte să respecte angajamentele luate și să nu se lase antrenați în acțiuni defăimătoare la adresa partenerilor de coaliție anti-oligarhică.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine