Jocurile paralimpice de la RIO: Sportivii moldoveni se află în topuri

oxana
Foto:Oxana Spătaru

Ieri, 12 septembrie, cei trei sportivi ai delegației Republicii Moldova la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro au intrat în competiție. Iată ce performanțe au înregistrat.

Larisa Marinenkova a concurat la proba de powerlifting, categoria de până la 73 de kg. Din cele din trei încercări pe care le-a avut Larisa Marinencova, cel mai bun rezultat a fost de 90 de kilograme, ceea ce a clasat-o pe locul 7. Medalia de aur a fost câştigată de nigeriana, Nwosu Ndidi (140 kg), cea de argint de franceza Ghazouani Souhad (140 kg, record personal), iar cea de bronz de egipteana Ali Amany (127 kg).

larisa

Oxana Spătaru a concurat la atletism, împingerea ghiulelei. Ea s-a clasat pe locul 10 categoria F40, reuşind la una din încercări să arunce ghiuleaua la 4,02 m, stabilindu-și un record personal. Lauritta Onye (8,40m) din Nigeria a intrat în posesia aurului, argintul a fost câștigat de Rima Abdelli (7,37 m) din Tunisia, iar bronzul a mers către Lara Baars (77,12 m) din Olanda.

oxana

Alexandru Covaleov a concurat ieri la înot, stil liber, 50 m. Sportivul s-a clasat pe locul 8 la prima probă, ceea ce nu i-a asigurat din păcate calificarea în finală. Medalia de aur a fost câștigată de Snyder Bradley (SUA), cea de argint de Kimura Keiichi (Japonia), iar bronzul de Yang Bozun (China). Alexandru participă și la proba de 100 m care se va desfășura pe 15 septembrie.

alexandru

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine