(foto) iPhone 6S, articole Armani și Lacoste. Încă patru tentative de contrabandă au fost dejucate de autorități

sv_5

În ultimele 48 de ore, angajații Serviciului Vamal au descoperit mai multe loturi de bunuri nedeclarate, destinate comercializării ilegale pe piața autohtonă.

Primul caz a fost înregistrat la data de 08 septembrie, la postul vamal intern Chișinău 3 (Industrial), unde vameșii au descoperit 5962 de articole de feronerie pentru uși, în valoare de peste 600 000 lei, care nu au fost declarate organului vamal. Bunurile erau disimulate în compartimentul marfar al unui autocamion care venea din Federația Rusă.

Tot în aceeași zi, inspectorii vamali de la Sculeni au depistat opt telefoane mobile Apple iPhone 6S, care erau ascunse în trusa medicală, torpedoul și cotiera unui automobil condus de către un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 33 ani.

Bunuri nedeclarate au fost depistate și pe aeroportul din Capitală, în cadrul scanării bagajelor de cală ale pasagerilor cursei Istanbul-Chișinău. Acționând în baza analizei de risc, vameșii au redirecționat bagajul unei conaționale pentru verificări suplimentare. În rezultatul controlului fizic, aceștia au descoperit 70 de articole vestimentare care aveau marcajele unor branduri renumite.

Cel de-al patrulea caz a fost semnalat la postul vamal Leușeni, unde un cetățean moldovean, în vârstă de 61 de ani, a încercat să introducă în țară, prin tăinuire de la controlul vamal, un lot de scule electrice, boxe auto, componente și accesorii IT.

În toate cazurile enumerate, bunurile au fost reținute și transmise subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal, în vederea continuării cercetărilor și întreprinderii măsurilor legale ce se impun.

sv_1

sv_6

sv_7

sv_8

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine