(doc) Leancă solicită sancționarea și obligarea PSRM să retragă și să distrugă toate pliantele care instigă la ură

dsc_5047editat

Iurie Leancă, candidatul PPEM la funcția de președinte al țării, a depus astăzi o sesizare la Comisia Electorală Centrală în care a solicitat sancționarea și obligarea PSRM să retragă și să distrugă toate pliantele distribuite, prin care se promovează o temă care incită la ură și dezbinare în societatea din Republica Moldova, propagând frica și încercând să inducă populației un sentiment de ură la adresa României.

Această sesizare vine după ce portalul informațional www.deschde.md, la data de 6 septembrie 2016, a scos în evidență că în cutiile poștale ale cetățenilor sunt distribuite pliante informaționale ale PSRM. S-a constatat că acestea conțin mesajul „Jandarmul Român nu va fi la noi stăpîn!”, care este o temă falsă și care de fapt induce un sentiment de ură la adresa României și a românilor. Este bine cunoscut faptul că tema „Jandarmului Român” a fost promovată în anii 40 de către propaganda rusă, atunci când se dorea un proces de rusificare comandat de regimul stalinist.

„Consider că materialul informațional al PSRM este unul imoral, jignitor la adresa unei părți importante a societății din Republica Moldova și opiniilor pe care le împărtășesc, dar și instigă la ură la adresa unui stat vecin membru al Uniunii Europene”, a declarat astăzi la CEC, Iurie Leancă.

Totodată, Iurie Leancă consideră că mesajele promovate prin astfel de materiale informaționale de PSRM sunt condamnabile și imorale, aducând atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, garantate de Constituția Republicii Moldova (CRM) și anume: libertatea conștiinței (art. 31 al CRM); libertatea opiniei și exprimării (art. 32 al CRM); libertatea de asociere (art. 40 al CRM); pluralismul politic (art. 41 al CRM); restrângerea unor drepturi și libertăți (art. 54 al CRM).

Astfel, având în vedere că pliantele menționate mai sus sunt distribuite în perioada electorală, Iurie Leancă a solicitat CEC examinarea obiectului sesizării prin prisma prevederilor legislației naționale, dar și sancționarea și obligarea PSRM să retragă și să distrugă toate pliantele distribuite.

 

contestatie_psrm_08-09-2016_rev-page-001

contestatie_psrm_08-09-2016_rev-page-002

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine