Cum va fi sărbătorită Ziua Independenței la Orhei. Programul evenimentului

ziuainde

Anul acesta, Primăria orașului Orhei a pregătit un amplu program dedicat aniversării a 25 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Programul va începe oficial la orele 10:30, în Piaţa Vasile Lupu, unde va fi dat startul paradei artististice cu participarea gărzii populare, reprezentanților autorităților locale a elevilor, dar și a ansamblurilor artistice din Orhei.

La ora 11:00 va fi jucată Hora Mare. Ulterior, vor urma depunerile de flori la Monumentul Eroilor căzuți pentru apărarea Patriei și la Monumentul domnitorului Vasile Lupu .

Pe parcursul zilei de 27 august, Piaţa Vasile din Orhei va fi transformată într-o adevărată galerie de artă cu expoziții de artizanat, bătute și trambuline pentru copii, ghișee cu produse autohtone, dar şi un târg, unde vizitatorii vor putea savura delicii la preţuri mai mici de două ori decît în zilele obișnuite.

De asemenea, vor fi desfăşurate mai multe probe sportive, inclusiv: trânta, unde participanţii vor lupta pentru cupa oraşului Orhei, precum și aplicații în forță a profesionștilor din cadrul Batalionului „Fulger”.

În program sunt incluse și demonstrații ale parașutiștilor, care vor transmite felicitări pentru un cuplu de orheieni ce marchează de Ziua Independenței, 65 de ani de căsnicie.

Surpiza pregătită de Primăria orașului Orhei pentru locuitorii orașului va fi, în seara zilei de 27 august, inaugurarea Parcului „Ivanos”, care se va redeschide după o amplă reconstrucţie, la ora 20:30.

Programul sărbătorii va continua cu un concert de excepție, care va începe la ora 20:00 Piaţa Vasile Lupu și va dura până la 23:00.

La eveniment vor evolua: Natalia Barbu, Igor Rusu, Valentin Boghean și Saşa Lopez.

La orele 23.00 va avea loc un show grandios cu focuri de artificii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine