(foto) Diana Mocanu: De ce să cheltui bani pe experiențe și nu pe lucruri

diana mocanu
Foto:Diana Mocanu

„Majoritatea oamenilor se află în căutarea fericirii. Unii economiști cred că fericirea este cel mai bun indicator al sănătății unei societăți. Banii te pot face fericit, doar până în momentul în care toate necesitățile de bază îți sunt îndeplinite” scrie Diana Mocanu pe blogul său: Blog Infidel

Până nu demult se presupunea că atunci când cheltuim bani pentru a procura un obiect, acesta ne va face fericiți pentru o perioadă mai lungă de timp decât un concert sau o vacanță, care sunt în sine o experiență scurtă. Această presupunere este complet greșită.

„Unul dintre dușmanii fericirii sunt adaptarea”, spune Dr. Thomas Gilovich, profesor de psihologie la Universitatea Cornell care a studiat problema de bani și fericire timp de peste două decenii. „Noi cumpărăm lucruri pentru a ne face fericiți, și vom reuși, dar numai pentru o vreme. Lucrurile noi sunt interesante la început, dar apoi ne adaptăm la ele.”

Diana Mocanu la Purcari
Diana Mocanu la Purcari

Deci, decât să cumpărăm cele mai noi telefoane iPhone sau un BMW, Gilovich sugerează că vom obține mai multă fericire cheltuind bani pe experiențe ca: mersul la expoziții de artă, activități în aer liber, învățătura sau călătoriile.

Experiențele acumulate din călătorii vor fi o parte din noi mai mare decât bunurile materiale. Chiar și experiențele negative, stresante din călătorii… pentru că, cu timpul vor deveni amintiri amuzante despre care ne aducem aminte la un pahar de bere cu prietenii, sau la o petrecere.

Photo Credit: Andrei Curăraru
Photo Credit: Andrei Curăraru

Un alt lucru minunat atunci când călătorim e că facem cunoștință cu oameni noi și vor face parte din poveștile care le spunem unul altuia.

Poveștile sunt o altă… poveste… De exemplu, atunci când întâlnesc persoane care au fost în aceleași locuri unde am fost și eu, au mers pe aceleași cărări pe care am mers și eu, retrăiesc momentele călătoriei cu aceeași intensitate și se crează o legătură specială cu acei oameni.

Gilovich mai spune că atunci când călătorim, poate să ne deranjeze dacă suntem într-o vacanță și vedem oameni care stau într-un hotel mai bun sau zboară la clasa întâi. Dar, călătoriile nu produc atâta invidie cum o fac întrecerea cu bunurile materiale. „Să crape și capra vecinului!”

„Umple-ți ochii de minuni, trăiește precum o să mori în 10 secunde. Vezi lumea. Este cu mult mai fantastic decât orice vis realizat sau plătit în fabrică” (Ray Bradbury).

Diana Mocanu
Diana Mocanu

Mai multe din călătoriile Dianeu vedeți pe Blog Infidel

Text de Diana Mocanu

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine