Oleg Brega va candida independent la prezidențiale: „Dacă voi deveni președinte, voi dizolva Parlamentul”

1
Foto:diez.md

Are 42 de ani, este activist civic și dorește să devină un președinte independent. Activistul civic Oleg Brega intenționează să candideze pentru alegerile prezidențiale. Acesta a făcut o declarație pentru #diez.md în acest sens susținând că dorește să facă acest lucru pentru că nu are un anumit candidat pe care să-l poată susține și pe care să-l voteze: „Mi se par nedrepte condițiile inventate de cei cu pâinea și cuțitul. Ca să am pentru cine vota și ca să le ofer această alegere și oamenilor, am decis să candidez. Candidez pentru că pot, sau pentru că nu o să-mi dea voie și vreau să demonstrez asta” a menționat acesta.

În cel mai scurt timp, Brega va începe să colecteze cele 15 mii de semnături din cele 20 de raioane ale țării, cel puțin câte 600 din fiecare. Referindu-se la procedura pe care trebuie să o îndeplinească pentru a putea fi ales acesta a menționat că acest condiții sunt insuportabile pentru candidații necontrolați. „Înțeleg că acest lucru este aproape imposibil fără milioanele pe care le au ei”.

Întrebat dacă va avea o echipă care să-l ajute, acesta a menționat că deocamdată pornește singur, speră că pe parcurs va primi ajutor și de la oamenii care vor crede în el: „În campania precedentă am fost ajutat voluntar de oameni. Am avut buget zero. Așa voi începe și de data aceasta. Sper că vor fi și acum oameni care vor să pună umărul la o cauză dreaptă”.

Referindu-se la deputatul Valeriu Ghilețchi, care va candida independent la alegerile prezidențialele din 30 octombrie curent acesta a spus că evident, nu are resursele administrative pe care le are deputatul.„ Eu voi începe de la zero. Nu am nici biserici în spatele meu, cu enoriași care să strângă semnături pentru mine. Conștientizând acest lucru cred că e posibil nici să nu ajung să fiu înregistrat. Astfel nu mă tem de anumite acuzații precum că mă lansez pentru a fura din electorat. A candida e un principiu democratic, vreau să verific cât de democratic este și la noi în țară” a spus Brega.

Dacă ar ajunge președinte ar face următoarele schimbări?

# Ar semna un decret prin care ar interzice acordarea medaliilor. „Mi se pare cel mai rușinos gest pe care l-au comis președinții Republicii Moldova. Mulți dintre ei au acordat medalii unor personaje foarte dubioase și certate cu bunul simț, care au luptat împotriva țării”.

# Ar face un demers pentru a salva cel puțin un singur om.„ Pe durata unui mandat aș salva măcar un om, de exemplu pe apărătorul patriei Tudor Pânzari, care a rămas fără casă, protestează de șase ani și nimeni nu-l observă. Voi încerca să-i dau omului o locuință chiar din fondul de rezervă a țării.

# Ar semna un decret de dizolvare a Parlamentului. „Actualul Parlament nu e deloc reprezentativ pentru societate și pentru așteptările moldoveanului de rând. Voi impune alegeri anticipate”.

Dacă nu ar accede în turul doi, atunci nu și-ar da votul pentru niciun candidat „Nu voi susține pe niciun candidat. Nu vreau un președinte cu împuterniciri restrânse, doar cu funcție simbolică. Nu-mi voi da votul pentru că nu are nicio importanță cine va ajunge președinte într-un stat capturat de mafie”.

Menționăm că anterior Oleg Brega a mai participat în alegeri. Ultimele au fost alegerile parlamentare când a candidat independent la funcția de deputat și a fost susținut la alegeri de (0,88%) Acest număr este reprezentat de 14.085 de alegători, număr insuficient pentru a trece de pragul electoral.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine