Un tânăr din raionul Cantemir, în vârstă de 18 ani, a fost reţinut aseară de către nişte cetăţeni la intersecţia străzilor Al. Puşkin cu Columna, după ce a încercat să jefuiască de lănţişorul de la gât o tânără în vârstă de 27 ani.
Incidentul a avut loc în jurul orei 17.00, când victima a fost atacată prin surprindere din spate de către acesta, încercând să-i zmulgă lănţişorul din aur de la gât. Însă victima a strigat după ajutor, opunând rezistență fizică, astfel că atacatorul a încercat să fugă de la locul faptei, dar a fost capturat de către nişte cetăţeni, care au intervenit imediat.
Poliţia a fost informată despre caz, iar la faţa locului de urgenţă a venit grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie a sectorului Râşcani, pentru a reţine făptaşul şi a constata toate circumstanțele atacului.
Ulterior, individul a fost reţinut pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, fiind cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de jaf, care şi-a recunoscut acţiunile criminale cu lux de amănunte. El riscă pedeapsă cu amendă în mărime de la 4 000 lei la 10 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de la 2 la 5 ani.
În acest context, Poliţia capitalei apreciază intervenţia promtă a cetăţenilor şi mulţumeşte pentru curajul şi atitudinea conştiincioasă în combaterea şi prevenirea infracţionalităţii stradale.