„Harry Potter and the Cursed Child”: lansarea celei de-a opta povestiri din seria Harry Potter

3643
Foto:theguardian.com

În noaptea de pe 30 pe 31 iulie a anului curent, la Londra a avut loc prezentarea celei de-a opta opere din seria „Harry Potter” – „Harry Potter and the Cursed Child” – scrise de J.K. Rowling, Jack Thorne și John Tiffany. Astfel, povestirea ne relatează despre viața eroilor bine cunoscuți în anii de maturitare, iar nucleul operei este de această dată axat pe copiii lor.

Deocamdată, „Harry Potter and the Cursed Child” nu a fost tradusă în nicio limbă, fiind disponibilă numai în engleză. Totuși, aceasta a devenit destul de populară la doar câteva zile după ce a fost făcută publică. Cartea însă are formatul unei piese de teatru, autoarea celor șapte părți precedente având de data aceasta rolul de consultant și redactor în lucru asupra conținutului acesteia, efectuat în echipă cu regizorul Jack Thorne și scenaristul John Tiffany.

Astfel, după nouă ani franciza reînvie pe rafturile librăriilor și pentru prima oară ajunge pe scenă (în teatrul londonez „Palace”), cartea fiind adaptată și pentru exploatare în calitate de piesă. „Harry Potter and the Cursed Child” a ieșit din tipar într-un număr „modest” de doar 4,5 milioane de exemplare, iar biletele la spectacol au fost cumpărate pentru jumătate de an înainte, stârnind un val de discuții pe tema actriței care o joacă pe Hermione (aceasta fiind o femeie de culoare în vârstă de 46 de ani) și șiretlicului autoarei care nu a menționat până în prezent culoarea pielii acestui personaj.

Așadar, acțiunea are loc la 19 ani distanță de ultimele evenimente istorisite, pesonajele faimoase fiind deja persoane mature, cu copiii săi (Harry este angajat la Ministerul Magiei), anume aceștia ieșind în prim planul operei: James Sirius, Albus Severus, and Lily Luna (copiii lui Harry Potter și Ginny Weasley) și Rose cu Hugo (copiii lui Ron și ai Hermionei).

Opera se bazează pe două probleme majore, cea a magiei și cea a relațiilor dintre copii și părinți, Harry cu prietenii săi fiind nevoiți să se regăsească în urmași, care, pe parcursul istorisirii nimeresc în tot felul de manipulații cu timpul, truc care a permis reînvierea multor personaje decedate pe parcursul desfășurării acțiunii în cărțile precedente.

Cu toate că piesa se bucură de recenzii mai mult sau mai puțin satisfăcătoare din partea The Guardian și New York Times, aceasta s-a ciocnit și de opinii mai puțin entuziaste și încântate, fiind asociată uneori (atenție spoilere) cu o adaptare de amatori scrisă de fanii francizei. Iată încă alte câteva recenzii valoroase de la Snob.ru și Meduza.

După premiera din Londra, autoarea a mărturisit că aceasta va fi ultima istorie din seria Harry Potter, generația căruia a reușit deja să se maturizeze, piesa respectivă fiind doar o aruncare de priviri în trecut.

 

Photo Credit: independent.co.uk
Photo Credit: independent.co.uk
Photo Credit: theguardian.com
Photo Credit: theguardian.com
Photo Credit: theguardian.com
Photo Credit: theguardian.com
Photo Credit: theguardian.com
Photo Credit: theguardian.com
Photo Credit: theguardian.com
Photo Credit: theguardian.com
Photo Credit: theguardian.com
Photo Credit: theguardian.com
Photo Credit: theguardian.com
Photo Credit: theguardian.com
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine