(video) „Afacere” în domeniul turismului sexual. Șase tinere, convinse să se „distreze” pe bani cu bărbați din Turcia

tur1_sait

Doi cetățeni turci de 35 și respectiv 51 de ani, membri ai unui grup infracțional, specializați în trafic de persoane și copii, au fost arestați pentru 30 de zile. Până în prezent poliția a identificat și salvat din situația de exploatare sexuală șase tinere, dintre care două minore, de 17 ani, care de aproximativ un an erau exploatate sexual de către suspecți.

Ca urmare a investigațiilor efectuate timp de un an de către angajații Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţii în comun cu Biroul Migrații și Azil și Procuratura Generală, s-a stabilit că membrii grupului sînt coproprietarii unui local de distracții din sectorul Telecentru din Chișinău și specializați în turismul sexual.

Suspecții, timp de un an, recrutau și exploatau sexual-comercial pe teritoriul țării mai multe tinere dintre care și minore din mai multe localități din țară.

Astfel, prin manipulări psihologice și diferite promisiuni cu caracter financiar, le convingea să presteze servicii sexuale comerciale. Tinerele erau vîndute clienților turci care veneau în Moldova cu scopul de a se distra, cu sume cuprinse între 100-200 euro, pentru serviciile care le prestau, astfel fiind exploatate sexual în diferite apartamente închiriate și hoteluri din Chișinău.

În acest caz, Poliția a pornit o cauză penală pentru trafic de ființe umane și trafic de copii. Dacă vinovăția persoanelor culpabile de infracțiune va fi dovedită, aceștia riscă închisoare de pînă la 20 ani.

Polițiștii continuă acțiunile operative de investigații, întru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în acest caz.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine