(video) Achizițiile luxoase de la Apă Canal Chișinău. Televizor de 50 mii de lei și aparat de cafea de peste 80 mii de lei

13874745_10210379199583113_1090860203_n
Foto:UNIMEDIA

Responsabili de la Primăria municipiului Chișinău au depistat mai multe nereguli ce țin de gestionarea ineficientă a resurselor financiare la SA ”Apă Canal Chişinău”. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul ședinței primăriei, de către șefa Direcției finanțe, Veronica Herța, informează MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, în urma unui control efectuat la întreprindere, s-a depistat că directorul SA ”Apă Canal Chişinău”, Constantin Becciev, ar fi gestionat ineficient banii instituției prin achiziționarea mai multor obiecte la prețuri excesive.

„În baza datelor acumulate, s-a constatat că „Apă Canal Chişinău” a procurat un automobil în sumă de aproximativ 650 mii lei, un aparat de cafea la prețul de 80 de mii de lei, o masă de conferințe în sumă de 150 de mii de lei, un televizor la prețul de 50 de mii de lei și un dulap pentru televizor de 30 de mii de lei. Toate aceste obiecte sînt destinate pentru biroul directorului”, a precizat Herța.

 

13872469_10210379199543112_361564622_n
Photo Credit: UNIMEDIA

 

Primarul capitalei Dorin Chirtoacă a declarat că anterior a cerut întreprinderilor aflate în subordinea Primăriei să reducă la maximum cheltuielile în condițiile unui buget auster al capitalei, însă în acest caz „nu s-a ținut cont de cerințele înaintate”.

„Eu nu înțeleg cum poate fi cumpărată o masă rotundă de 150 de mii de lei sau un televizor de 50 de mii de lei, care în realitate poate fi procurat și cu șapte mii de lei. Am cerut să nu cheltuiți mijloacele bugetare ineficient, iar voi ce-ați făcut? Asemenea situații nu pot fi tolerate, vom iniția o anchetă de serviciu în baza datelor prezentate în raport”, a afirmat Chirtoacă.

 

13874851_10210379199383108_1996607995_n
Photo Credit: UNIMEDIA

 

În replică, Constantin Becciev, a menționat că toate achizițiile au fost legale și necesare pentru întreprindere. „Nu am încălcat legea cînd am cumpărat toate aceste obiecte și nu cred că ar trebui să discutăm în public la acest subiect. Vă aduc la cunoștință că noi deja am expediat un dezacord în legătură cu rezultatele raportului”, a afirmat Becciev.

De asemenea, șefa Direcției finanțe a Primăriei a mai precizat că în cadrul controlului financiar efectuat la ”Apă Canal Chişinău” s-a mai constatat un conflict de interese între Constantin Becciev și fiica acestuia, care deține trei întreprinderi ce prestează servicii pentru „Apă Canal Chișinău”.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine