3,4 ha cu cânepă au fost depistate în regiunea de sud a țării

603303018d1a9f1507ff1ca4fd0f0f6f

Polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD pe parcursul unei săptămâni au desfășurat o operațiune de amploare privind combaterea circulației ilegale a substanțelor narcotice. Urmare a acțiunilor declanșate, atât la frontieră cu Ucraina, dar și la granița moldo-română, s-au depistat 12 lanuri pe care creșteau aproximativ 16 mii de fire de cânepă.

Cele mai multe plante au fost nimicite de angajații Sectorului Poliției de Frontieră Copceac, un număr de 3997. Cânepa creștea pe întinderi de aproximativ 2 ha, iar plantele depășeau înălțimea de 1,5 metri. Alte 3925 de fire au fost depistate în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești-1. Plantația creștea haotic lângă un câmp de floarea soarelui. La fel, lângă și printre culturile agricole, polițiștii de frontieră din Sectorul Cișmichioi au găsit două lanuri, cu dimensiunea totală de 1,2 ha, pe care se dezvoltau 3009 plante de cânepă.

Inspectorii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Leova au descoperit lângă câmpuri de floarea soarelui și porumb, 2730 de cânepă, în fază diferită de vegetație. De asemenea, în nemijlocita apropiere a terenurilor agricole, ce aparţin unor persoane din satul Valea Perjei, polițiștii de frontieră au nimicit 1123 plante de cânepă. Ultima depistare a cânepei, a fost consemnată de către patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Vulcăneși. Aceasta a descoperit de-a lungul unui câmp de floarea soarelui, o fâşie de vegetaţie verde, asemanătoare cu cânepa, fiind numărate 1009 fire.

În toate cazurile înregistrate, conform procedurilor legale, cânepa a fost smulsă, o parte fiind transmisă spre expertiză, în vederea constatării tehnico-ştiinţifice, iar restul culturii nimicită la fața locului, prin ardere, cu participarea administrației publice locale.

Angajații Poliției de Frontieră continuă măsurile de investigații privind stabilirea tuturor circumstanțelor , precum şi identificarea persoanelor care le cultivă ilegal în zona de frontieră.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine