Pavel Filip asigură că, în scurt timp, Moldova va avea un acord cu FMI

fmi2
Foto:www.lefigaro.fr

Misiunea Fondului Monetar Internaţional şi autorităţile moldoveneşti au progresat considerabil în negocierile privind un nou acord cu FMI. Mai rămâne de convenit doar asupra câtorva aspecte, iar FMI anunţă că pe parcursul următoarelor zile vor continua discuţiile la Washington.

„Dacă până acum spuneam că sunt optimist, astăzi pot declara cu tărie că sunt convins că vom avea un program cu FMI pentru că subiectele care trebuie finalizate sunt de natură tehnică”, a declarat premierul Filip în cadrul unui briefing comun cu șefa misiunii Ivanna Vladkova-Hollar.

Totodată, el a menționat că pentru Republica Moldova sunt principale reformele și nu banii pe care îi va primi din partea Fondului. Premierul a mai menționat că Republica Moldova a obținut tot ce se putea la această etapă.

Acordul negociat este pe o perioadă de trei ani, finanţat prin mecanismele de creditare ale FMI – Mecanismul de finanţare extinsă (EFF) şi Mecanismul extins de creditare (ECF) – în valoare de circa 180 de milioane dolari, pentru susţinerea programului de reformă economică a statului, scrie IPN.

La finele vizitei, Ivanna Vladkova-Hollar a declarat că misiunea a avut discuţii productive cu Guvernul şi Banca Naţională a Moldovei. Discuţiile s-au axat pe perspectivele creşterii economice, politicile ce vizează sectorul financiar, sustenabilitatea finanţelor publice şi reformele structurale necesare pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi atragerea investiţiilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine