„Abilitarea tinerilor consilieri” – o școală de vară pentru tinerii lideri din țară

tineri11

În perioada 3-9 iulie 2016 a avut loc a treia ediție a școlii de vară „Abilitarea tinerilor consilieri” organizată de către Rețeaua Națională a Consiliilor Locale de Tineret în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului și a Centrului de Tineret Orhei.

Școala a întrunit într-o atmosferă familiară reprezentanții a 10 consilii raionale de tineret din țară: într-un număr total 23 de tineri consilieri. Aceștia au fost abilităţi în vederea distribuirii bugetelor locale pe componenta de tineret, pentru contribuirea la dezvoltarea serviciilor destinate tinerilor şi consolidarea instituţională a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Republicii Moldova.

„Ministerul Tineretului şi Sportului susţine tinerii în demersul său în procesul de identificare şi dezvoltare a serviciilor pentru tineri. Pe noi ne bucură faptul că tinerii consilieri se implică în procesul de luare a deciziilor, se preocupă de necesităţile tinerilor pe care îi reprezintă şi iniţiază parteneriate între Administraţia Publică Locală şi comunitate în vederea identificării soluţiilor”, a menționat Constantin Ţurcanu, şef-adjunct Direcţia Tineret, Ministerul Tineretului şi Sportului, care a fost alături de tineri pe parcursul perioadei de instruire.

Participanții au avut parte de sesiuni de instruire, dezbateri, jocuri de grup care i-au consolidat ca echipă și alte activități interactive. În cadrul școlii, aceștia au fost vizitați de Pavel Ianeț, viceministrul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova, iar pe data de 8 iulie au participat la o şedinţă la Guvernul Republicii Moldova cu ministrul si viceministrul Tineretului şi Sportului. Ei au purtat discuții despre evocarea rezultatelor şi provăcărilor în dezvoltarea sectorului de tineret.

Tinerii au rămas impresionați de școala de vară și a constituit o experiență utilă pentru ei. „Această școală de vară a fost o experiență utilă și necesară pentru tinerii ca noi, care dorim să aducem o schimbare spre bine în comunitățile noastre și să contribuim la dezvoltarea sectorului de tineret. Rămâne să punem totul în aplicare cum se poate mai bine”, ne spune Andreea Glava, reprezentant al Consiliului Raional al Tinerilor din Anenii Noi.

Text de Răzvan Chirița

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine