Moldova exportă cele mai multe mărfuri în Uniunea Europeană, arată datele Biroului Naţional de Statistică. Potrivit statisticilor, în opt luni ale acestui an, Moldova a efectuat exporturi în valoare de peste un miliard 500 de milioane de dolari, cu aproape 13 la sută mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Conform Publika, în perioada ianuarie-august, Moldova a exportat în ţările europene mărfuri în valoare de peste 700 de milioane de dolari, cu nouă la sută mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În acelaşi timp, exportul în ţările CSI a fost în sumă de peste 600 de milioane de dolari, iar în alte ţări, peste 200 de milioane de dolari.
Datele statistice arată că Moldova exportă în Rusia aproape 30 la sută din totatul mărfurilor, ceea ce corespunde unei valori de peste 400 de milioane de dolari.
Pe locul doi se află România, unde exportăm mărfuri în valoare deaproape 300 de milioane de dolari.
După care urmează Italia şi Turcia – cu exporturi în valoare de peste 100 de milioane de dolari, dar şi Ucraina cu aproape 90 milioane de dolari.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, cel mai mult s-au exportatechipamente electrice, mobilă şi îmbrăcăminte, cu o pondere de peste 20 la sută din totalul exporturilor.
De asemenea, exporturile de produse alimentare şi animale vii s-au situat pe locul doi, iar valoarea acestora depăşeşte 100 de milioane de dolari.
Totodată, printre cele mai exportate mărfuri se regăsesc maşinile şi echipamentele pentru transport, băuturile alcoolice, tutunul, materialele brute necomestibile şi combustibilii.