Prima plantație de afine din Moldova a fost înființată datorită posibilității de a aduce pământ din Belarus. Solul moldovenesc s-a adeverit a fi prea puțin acid pentru aceste pomușoare, care cresc în mod natural prin pădurile din țări precum Rusia, Belarus sau Ucraina. Despre aceasta a comunicat Iurie Tarai, șeful întreprinderii „Lolly Berry”, primul și până când unicul producător de afine din Moldova, în timpul unei vizite pentru jurnaliști, bloggeri, dar și consumatori simpli la plantația sa din satul Dolna, raionul Strășeni, transmite IPN.
Iurie Taran a menționat că prin Proiectul Competitivitatea Agricolă și Dezvoltarea Întreprinderilor (ACED), finanțat de SUA, a obținut circa jumătate de milion de lei pentru a cumpăra și aduce în Moldova câteva zeci de tone de sol din Belarus. Aceste pomușoare nu cresc pe solul cu o aciditate prea slabă precum este cel din Moldova, ci are nevoie de sol mlăștinos, ca în mediul său natural. Butașii necesari pentru plantarea a 10 ha de afine au fost aduși din Polonia. Plantația este tânără, are doar doi ani, dar deja a intrat pe rod. Pomușoarele sunt culese manual, iar munca este efectuată de sătenii din Dolna și localitățile învecinate.
Potrivit lui Iurie Tarai, arbuștii de afine cresc până la 2 metri înălțime, iar la maturitate de pe un arbust se pot aduna și 7 kg de pomușoare. O plantație de afine crește și rodește timp de mai bine de 50 de ani. „Americanii zic despre afine că aceasta nu este afacerea noastră, ci a nepoților noștri”, a menționat Iurie Taran în timp ce-și prezenta plantația proprie.
Afinele Lolly Berry se comercializează aproape în toate magazinele mari din municipiul Chișinău. La producător, un kilogram de afine costă 250-300 de lei, în funcție de cantitatea procurată. În magazine costul este mai mare, o caserolă de 125 gr costă de la 49 de lei. Iurie Tarai a spus că cei mai mari consumatori de afine, dar și de alte pomușoare, sunt locuitorii țărilor nordice precum Norvegia și Finlanda. Producătorul încă întâmpină dificultăți în procesul de export al pomușoarelor pe motiv că nu există un laborator de certificare în Moldova. Totodată, pe piața internațională mereu este un deficit de circa 20% de afine, cererea fiind mereu mai mare decât oferta.
Potrivit lui Ghenadie Sandu, creșterea pomușoarelor este un domeniul cu perspectivă, care poate aduce venituri bune celor ce au curajul să se aventureze și să investească, dar mai este nevoie să se muncească și la capitolul promovării consumului de pomușoare. „Se spune că pentru a fi sănătos, un om trebuie să consume cel puțin 7 pomușoare pe zi”, a spus directorul asociației „Pomuşoarele Moldovei”.