„Donate-A-Bench”: Proiectul care te îndeamnă să donezi o bancă unei alei din Chișinău

best_32142a08ba03518c3c2a_IMG_0179

Primăria municipiului Chişinău informează despre lansarea, în premieră, a proiectului „Donate-A-Bench” (Donează o bancă), iniţiat de Asociaţia Obştească „Parcurile Viitorului”.

Proiectul constă în implicarea cetăţenilor urbei, dar şi a agenţilor economici, în amenajarea unor alei cu bănci de pe domeniul public, care ulterior vor fi donate municipalităţii. Fiecare bancă instalată va conţine o plăcuţă informativă despre persoana care a făcut donaţia.

Astfel, persoanele interesate pentru a participa în cadrul acestui proiect urmează să întrunească câteva condiţii impuse de organizatori.

 

0603-Buddy-Bench

 

1. Vor apela organizatorii proiectului (AO „Parcurile Viitorului” sau Direcţia generală locativ-comunală şi amenajare (tel: 069270626, 0-22-24-11-90) sau pe e-mail: parcurileviitorului@gmail.com şi pewww.facebook.com/DonateaBench);

2. Vor selecta aleea unde doresc să instaleze banca:

a) Aleea de pe bd. Mircea cel Bătrân, sectorul Ciocana;
b) Aleea de pe bd. Traian, sectorul Botanica;
c) Aleea din Parcul “La Izvor”, sectorul Buiucani;
d) Aleea din Parcul “Valea Morilor”, sectorul Centru;
e) Aleea din Parcul “Râşcani”, sectorul Râşcani;

3. Vor încheia un acord de donaţie bilateral cu AO „Parcurile Viitorului”.

 

DSCN0678

 

De asemenea, în baza acordului încheiat, în termen de 10 zile, banca donată va fi instalată în locul selectat de către donator, iar pe bancă va fi fixată plăcuţa informativă cu numele donatorului.

Menţionăm că scopul proiectului „Donate-A-Bench” este de a sensibiliza locuitorii capitalei, în vederea protejării mobilierului urban instalat pe domeniul public, ţinând cont de implicarea acestora.

 

842271332997968157-842271332997968157-siscities-bench-full.full

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine