Christina Grimmie, tânăra cântăreață care a uimit America, a fost împușcată mortal

cover_i_dreamed_a_dream (1)

Cântăreaţa americană Christina Grimmie, cea care a devenit populară datorită coverurilor pe care le uploada pe Youtube, dar şi a participării la emisiunea „The Voice US”, a decedat, fiind împuşcată vineri seară în timp ce semna autografe după un concert susţinut în Orlando, Florida.

Fosta concurentă a emisiunii „The Voice”, a cărei străbunică era română, a decedat după ce a fost împuşcată în cap de un atacator care a deschis focul cu ocazia unui concert susţinut de aceasta în Orlando, Florida, relatează publicaţia The Guardian, citată de MEDIAFAX.

Cântăreaţa a fost împuşcată vineri seară, în jurul orei locale 22:45 la The Plaza Live, unde susţinuse concertul, potrivit datelor poliţiei din Orlando.

Grimmie a fost transportată la spital în condiţie critică, dar a murit ulterior, au declarat reprezentanţii Poliţiei din Orlando.

Potrivit Poliţiei din Orlando, suspectul “s-a îndreptat spre Grimmie şi a împuşcat-o” după concert, în timp ce aceasta acorda autografe. Poliţiştii au mai declarat că atacatorul neidentificat avea două pistoale, dar motivele atacului nu sunt cunoscute. O investigaţie este în derulare.

Cântăreața a devenit populară pentru coverurile pe care le lansa periodic pe YouTube, iar ulterior a reușit să uimească America în cadrul showului The Voice.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine