Prima fotografie comună a Xeniei Deli alături de soțul său. „Cine ești să judeci viața pe care o trăiesc?”

1
Foto:Instagram/xeniadeli

La câteva zile de la nuntă, Xenia Deli demonstrează tuturor că este fericită și le adresează tuturor criticilor un mesaj însoțit de prima fotografie oficială de familie în care apare alături de soțul ei, milionarul egiptean Ossama Fathi Rabah Al-Sharif. 

„Who you are to judge the life I live? I’m not perfect and I don’t have to be! Before you start pointing fingers, make sure your hands are clean (Bob Marley)”, acesta este mesajul pe care Xenia l-a postat astăzi și care a venit însoțit de o fotografie ce emană doar zâmbete și fericire.

13380843_191625517904037_952562526_n

Frumoasa basarabeancă s-a căsătorit pe 4 iunie, pe insula grecească Santorini cu milionarul egiptean Ossama Fathi Rabah Al-Sharif. La sărbătoare au fost invitați 150 de prieteni ai mirilor, persoane cunoscute din Egipt, Turcia, Rusia şi Grecia. Vezi aici mai multe detalii despre nuntă.

Potrivit presei grecești, cei doi au făcut cunoştinţă în luna februarie la Los Angeles. Pentru egiptean aceasta a fost dragoste la prima vedere. Milionarul a fost cucerit de frumuseţea moldovencei, iar cererea de căsătorie nu a întârziat. De altfel, şi Xenia Deli a scris pe una din reţelele de socializare un comentariu la o poză în care a scris „Regele meu, mândria mea și sufletul meu” („My king, pride and soul”).

Osama Al-Sharif este un lider în atragerea investitorilor străini în Egipt. Este preşedintele grupului „Amiral”, companie specializată în extragerea şi procesarea magneziului. Are afaceri în domeniul transportului naval şi logistică.

Îşi gestionează afacerile, călătorind între Egipt, Iordania, sudul Franței și Elveția. Prietenii îl caracterizează drept o persoană foarte generoasă, cu inima deschisă şi un… admirator al Greciei. Aceştia chiar au dezvăluit că pentru dragostea acestuia faţă de tot ce este grecesc l-au poreclit „Zorba”.

Xenia Deli, moldoveanca născută la Tighina, trăieşte de mai mulţi ani în Statele Unite. Modelling-ul nu s-a aflat niciodată pe lista sa de priorităţi, însă un fotograf „care a văzut ceva special l-a ea” i-a deschis calea în lumea modei.

Astfel, Xenia a fost model pentru celebra casă de modă Victoria’s Secret şi a avut contracte substanţiale cu diferite companii de renume, printre care Bare Neccesities, Fredericks şi Beach Bunny. Deli a apărut pe coperta revistei „Sports Illustrated” şi a fost numită de jurnaliştii ziarului spaniol „El Mundo” „femeia cu cel mai frumos posterior din lume”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine