(foto) Cicliștii din Stânga Nistrului au fost aduși gratuit la VeloHora cu trenul

13384695_1198798856799159_333541638_n

Astăzi, Gara Feroviară din Chișinău s-a transformat într-un Paradis al cicliștilor din stânga Nistrului. Încă de la primele ore ale dimineții, Iurii Topală, Directorul General al „Calea Ferată din Moldova”, împreună cu organizatorii celui mai important eveniment al cicliștilor, precum și cu reprezentanți din cadrul Ministerului Reintegrării al Republicii Moldova, a întâmpinat participanții în cadrul Festivalului Velohora – 2016.

Pentru a asigura transportarea celor 70 de cicliști, Directorul Întreprinderii a luat decizia de a repune în circulație pe traseul Bender-Chișinău, pentru ziua de astăzi, a vagoanelor de pasageri de tip vechi, a căror construcție permite plasarea bicicletelor în incintă fără încălcarea normelor de securitate.
Ajunși la fața locului, cicliștii s-au grăbit să mulțumească administrației pentru decizia datorită căreia au putut călători gratuit cu trenul.

Echipat cu o bicicletă și un tricou marca Velohora, Iurii Toaplă a condus coloana de cicliști spre locul desfășurării evenimentului. Acesta și-a exprimat recunoștința pentru organizatorii Festivalului pentru promovarea modului sănătos de viață. Deplasarea grupului a avut loc sub supravegherea Inspectoratului Național de Patrulare.

În afară de asigurarea transportării gratuite a cicliștilor din Bender și Tiraspol, Calea Ferată din Moldova a oferit și surprize pentru tradiționala tombolă de premii.

13342430_1198798686799176_897126627_n

13342474_1198798843465827_315451360_n

13382252_1198798830132495_562533907_n

13382317_1198798730132505_174503978_n

13393362_1198798670132511_707146819_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine