(video) BAC 2016: Doi elevi au fost eliminați de la prima probă. Aveau copiuțe

BAC
Foto:Photo Credit: gazetadesud.md

Astăzi s-a desfășurat prima probă a examenului de bacalaureat din sesiunea 2016. În 64 de centre de bacalaureat, 3118 candidații care au studiat în instituții de învățământ cu predare în alte limbi au susținut proba la limba și literatura română. Lucrările a doi candidați au fost anulate.

În cadrul unul briefing la Ministerul Educației, directorul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare Anatol Topală a anunțat că, potrivit informațiilor preliminare, proba de examen a decurs conform Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat, fără a fi semnalate incidente sau încălcări majore. Totuși, lucrările a doi candidați au fost anulate din cauza faptului că au fost prinși copiind. Candidații respectivi vor avea șansa de a susține repetat examenul de bacalaureat abia la anul.

Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare face apel la corectitudine și responsabilitate, îndemnându-i pe toți candidații la bacalaureat să se bazeze exclusiv pe propriile cunoștințe și să dea dovadă de integritate, pentru a nu-și compromite viitorul academic. Dacă vor trișa sub orice formă, candidații vor fi eliminați de la examen și li se vor anula notele la toate probele de bacalaureat.

„Le recomandăm părinților să își încurajeze copiii, să aibă încredere în pregătirea lor, susținându-i să mențină, și la probele viitoare, o atitudine matură și onestă față de examene. Totodată le mulțumim tuturor persoanelor care au organizat corect examenul, asigurând condiții egale pentru toți candidații, și le dorim elevilor succes la probele viitoare”, a spus Anatol Topală.

Examenul de bacalaureat se desfășoară în perioada 3-21 iunie, în 102 centre. La sesiunea curentă sunt admiși 21 524 de candidați, dintre care 16 282 (75,65%) sunt absolvenți ai claselor a XII-a, iar 5.242 (24,35%) sunt restanțieri din sesiunile anterioare.

Următoarea probă va avea loc marți, 7 iunie, la limba de instruire.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine