Localitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru pot obține suport financiar european pentru a-și moderniza instituțiile sociale sau infrastructura. Finanțarea în valoare de până la 150.000 euro per proiect este oferită în bază de concurs prin Programul „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.
La concurs pot participa localitățile cu o populație mai mare de 1.500 de locuitori. Va fi acordată prioritate proiectelor care vor contribui la amplificarea colaborării între cele două maluri.
Până în martie 2018, Programul va moderniza 30 de obiecte de infrastructură socială. În runda actuală vor fi selectate 11 propuneri. Primele 20 de proiecte care au fost selectate în anul 2015 se află deja în reconstrucție. Printre acestea se enumeră Spitalul raional din Rezina sau Casa de Cultură din Dubăsari. Instituțiile vor oferi servicii pentru locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru.
Uniunea Europeană a oferit peste 7,5 milioane de euro pentru modernizarea instituțiilor sociale prin intermediul programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. În total, au fost renovate peste 70 de instituții educaționale, medicale, de cultură, sport, piețe comunitare, precum și obiecte de infrastructură: drumuri, sisteme de aprovizionare cu apă, canalizare, iluminare stradală, de gestionare a deșeurilor.
Programul contribuie la sporirea încrederii și cooperării între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru. Reprezentanții autorităților locale, ai societății civile, comunităților de afaceri și altor părți interesate sunt implicați în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și renovare a infrastructurii. Programul este finanțat de UE și implementat de PNUD.