Salariile medicilor și lucrătorilor medicali ar putea crește, în medie, cu 20%. Luni, 30 mai, a avut loc ședința extraordinară a Colegiului Ministerului Sănătății, în cadrul căreia a fost prezentat noul mecanism de salarizare a personalului medical. La eveniment au participat deputați, membrii Guvernului, reprezentanții Colegiului, conducătorii instituțiilor medicale, lucrători medicali și chiar medici rezidenți.
Noul mecanism de salarizare este bazat pe performanţele profesionale individuale,calitatea muncii depuse, aportul şi profesionalismul fiecărui angajat. Venitul salarial al angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice se va compune din partea fixă a salariului,un supliment de plată și indicatorii de performanță.
Documentul prevede ca leafa angajaților din medicină să crească cu cel puțin 20%, iar pentru tinerii specialiști cu peste 50%. Prin această reglementare, Ministerul Sănătății își propune să excludă inechitatea între tinerii specialiști și medicii cu o vechime mai mare de muncă.
„Cifrele arată că anual pierdem sute de medici. Ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani: statul a cheltuit, a învățat și a pierdut circa 90 milioane de lei pentru că tinerii specialiști nu s-au încadrat în câmpul muncii. Sistemul de sănătate pregătește tinerii specialiști care aleg să nu-și continue activitatea în țară.Totodată, în structura forței umane preponderent sunt persoane de vârstă pensionară ne-a determinat să facem acest pas”, a declarat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.
Autorii proiectului consideră că acest mecanism va stopa exodul tinerilor specialiști. În prezent, medicii rezidenți beneficiază lunar de bursă de studii (1.000 lei) și salariu (1700 lei), iar după absolvire rămân doar cu salariul.
„Cu salariul de 2000 – 2200 de lei nu poți să reziști, nu poți să lucrezi și este o rușine pentru noi că după 10 ani de studii, un tânăr specialist primește așa salarii. Mecanismul nou de salarizare îi asigură cel puțin o echitate, o distribuție mai uniformă a salariului și, respectiv, este un instrument de atragere și reținere a tinerilor în sistemul de sănătate și nu vom mai avea acele pierderi de zeci de milioane de lei”, a menționat secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Nicolae Jelamschi.
Datele de evidență statistică arată că dacă în anul 2003 în instituțiile medico-sanitare din țară activau 10 978 de medici, atunci în 2015 numărul acestora a scăzut la 10 397. Totodată, în 2003 erau angajați 24 458 de asistenți medicali, iar în 2015 – 21 527.
Doar în ultimii trei ani, Republica Moldova a pierdut 95 milioane lei pentru formarea tinerilor specialiști, care ulterior nu s-au angajat în sistemul medical.Din 350 de absolvenți ai USMF ”N. Testemițanu” în anul 2015, doar 151 s-au angajat în sistemul de sănătate.
Autorii proiectului au solicitat sprijinul Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, iar pe parcursul lunii iunie documentul va fi propus spre aprobare Guvernului.