(video) Top 10 filme cu și despre modă de care nu ai auzit

collage
Foto:Fascinantă pentru unii, neînteresantă pentru alții, lumea modei este o lume complexă, plină de culoare și cât se poate de tumultuoasă.

Dacă „Sex And The City” e prima pelicula care iși vine în minte atunci când spui film cu/despre modă, #diez îți propune o lista de 10 titluri care să te facă să te răzgândești.

1. Valentino: The Last Emperor (2008)

Un portret intim și cald al legendarului designer Valetino Garavani. Filmul prezintă un an (2006-2007) din cariera creatorului de modă, cu show-urile couture, deciziile de business și creațiile aferente, precum și relația lui Valentino cu iubitul și partenerul său de afaceri de peste 40 de ani, Giancarlo Giammetti.

2. Lagerfeld Confidential (2007)

Un alt documentar, de data aceasta avându-l ca figură centrala pe Karl Lagerfeld, fashion icon și directorul de creație al casei Chanel. Deși filmul a fost realizat din materiale surprinse de regizorul Rudolphe Marconi pe parcursul a nu mai puțin de 3 ani, personalitatea misterioasă și ermetică a geniului Lagerfeld rămâne, într-o oarecare măsură, impenetrabilă.

3. Picture Me: A Model’s Diary (2009)

Un film zguduitor despre cum arată adevărata față a modelling-ului. Documentarul urmărește timp de câțiva ani modelul Sara Ziff, de la etapa în care era o necunoscută, până în punctul în care imaginea ei apare pe panouri publicitare și în revistele internaționale de modă. Poate unul dintre cele mai sincere și mai dure filme despre această industrie – un must-watch dacă vreți să înțelegeți mai bine acest univers fascinant.

4. Coco Avant Chanel (2009)

La câțiva ani după ce părăsește orfelinatul în care a crescut, Gabrielle lucrează într-un bar provincinal ca și cântăreață și croitoreasă pentru performeri. O aventură cu un bărbat înstărit îi deschide ușile înaltei societăți și o șansă de a-și dezvolta un talent unic. Cum ați gicit deja, este vorba despre povestea ascensiunii extraordinare a lui Coco Chanel, din obscuritate, până pe culmile lumii modei.

5. The September Issue (2009)

Numărul din septembrie al revistei Vogue (SUA) este cel mai elaborat în fiecare an, iar procesul de producție al ediției din septembrie 2007 este prezentat de regizorul RJ Cutler, prin intermediul acestui documentar filmat pe parcursul a 9 luni. Spectatorii au astfel acces total în birourile din New York ale Annei Wintour (editor), Grace Coddington (director de creație) și ale întregului staff al revistei Vogue. Numeroși designeri, fotografi și modele apar în acest film. Printre ei se număra Karl Lagerfeld, Stefano Pilati, Oscar de la Renta, Mario Testino, Patrick Demarchelier, Coco Rocha, Daria Werbowy si Hilary Rhoda.

6. Bill Cunningham New York (2010)

Cunoaște-l pe primul fotograf de streetstyle care la 84 de ani este unul dintre cei mai apreciați oameni din industria modei ultimelor decenii și unul dintre cei mai longevivi și carismatici fotografi ai The New York Times: Bill Cunningham.

7. L’amour fou!

Un film fascinant despre dragoste, despre dragostea pentru modă și frumos, despre căutările și căderile secrete ale marelui designer francez Yves Saint Laurent. Un film de o sensibilitate aparte, precum personajul principal.

8. The Tents  (2012)

Anul 2012 a fost unul propice pentru documentarele de modă. De această dată, ai ocazia să descoperi cum au luat naştere “corturile” de la Săptămâna Modei din New York, din parcul Bryant.

9. McQueen and I (2011)

Documentarul lansat în 2011 îi este dedicat designer-ului regretat de industria modei, Alexander Lee McQueen. Vizual vei călători alături de acesta prin Londra, însă filmul este mult mai mult decât atât, este un tribut emoțional despre bărbatul din spatele legendei, care avea prieteni apropiați şi la fel de talentați ca Isabella Blow.

10. The secret world of Haute Couture (2007)

Lumea creațiilor Haute Couture este una desprinsă din povești cu prinți şi prințese, iar acest documentar, lansat în 2007, arată cât este de greu să te afirmi în acest univers clandestin. În film vei descoperi cât costă colecțiile Haute Couture și cine sunt oamenii din spatele acestor creații.

Tu ce alte filme legate de lumea modei mai știi?

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *