Mandate de arestare pe numele celor cinci reţinuţi în dosarul Primăria

15. Primaria Chisinau
Foto:imperatortravel.ro

Judecătoria Buiucani a emis, astăzi, mandate de arestare pe numele celor cinci persoane reţinute în dosarul Primăria. Toţi cinci au fost arestaţi preventiv pentru termene între 10 şi 25 de zile. Potrivit magistraţilor, patru dintre învinuiţi vor fi plasaţi în izolatorul CNA, iar un arestat, cu probleme de sănătate, va fi transferat în Penitenciarul nr. 16.

Astfel, Judecătoria Buiucani a decis că doi dintre intermediari, învinuiți în dosarul Primăria, să fie plasați în arest pentru 20 de zile în izolatorul CNA. Deasemenea, Inspectorul Inspecţiei de stat în Construcţii a fost arestat pentru 25 de zile.

Viceprimarul capitalei a fost arestat pentru 25 de zile. În prezent, sunt operate toate procedurile pentru transferarea acestuia la Penitenciarul 16 (în instituţia medicală).

Zece zile de arest în izolatorul CNA a primit și şeful adjunct al Direcţiei generale arhitectură, urbanism şi relaţii funciare a Primăriei Chişinău.

Amintim că miercuri, ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au reţinut cinci persoane, în cadrul mai multor dosare penale, pornite pe faptul coruperii pasive, traficului de influenţă, falsului în acte publice şi depăşirii atribuţiilor de serviciu, comise de către persoane publice din cadrul Primăriei, Inspecţiei de stat în construcţii, dar şi persoane fizice.

Potrivit datelor preliminare ale anchetei, funcţionarii Primăriei, prin înţelegere prealabilă cu intermediarii, ar fi admis diverse abuzuri, contra unor sume de bani, pentru diferite servicii precum: urgentarea perfectării unor acte pentru recepţia finală a imobilelor; urgentarea eliberării actelor pentru schimbarea statutului zonelor terenurilor; perfectarea actelor în vederea privatizării spaţiilor nelocative etc. Astfel, cea mai mare sumă estorcată de unii funcţionari ai Primăriei, documentată de CNA, este 12.000 de euro.

Acţiunile de urmărire penală se desfăşoară sub conducerea Procuraturii Anticorupţie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine