Președintele francez Francois Hollande confirmă că aparatul de zbor al EgyptAir dispărut dimineață de pe radare “s-a prăbușit” în mare și a dat asigurări că, împreună cu autoritățile egiptene, va face tot posibilul ca familiile să beneficieze de sprijin în această încercare, relatează AFP.
„Avem datoria de a afla tot ce s-a întîmplat. Nicio ipoteză nu este privilegiată, niciuna nu este exclusă”, a mai spus Francois Hollande, potrivit Le Monde, scrie AGERPRES.
„În același timp, avem datoria de a trage toate concluziile, fie că este vorba despre un accident, fie că este un act terorist”, a mai spus el.
„Informațiile pe care le-am putut aduna (…) ne confirmă, din nefericire, că acest avion s-a prăbușit în mare și s-a pierdut”, a declarat Francois Hollande, confirmând prezența la bord, printre care „15 francezi”.
Potrivit AFP, justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în acest caz.
S-au găsit fragmente ale avionului
Fragmente ale avionului EgyptAir care efectua o cursă pe ruta Paris-Cairo, cu 66 de persoane la bord, şi s-a prăbuşit în Marea Mediterană în cursul nopţii de miercuri spre joi au fost descoperite în largul insulei greceşti Creta, anunţă Le Figaro, citând un oficial militar grec, transmite Mediafax.ro.
„Fragmente au fost localizate la sud-est de insula Creta de avion egiptean C-130, o zonă care, din punct de vedere aerian, depinde de Egipt. Au fost trimise vase în zona respectivă”, a declarat Vassilis Beletsiotis, purtătorul de cuvânt al armatei Greciei.
Şi televiziunea publică greacă ERT1 a indicat că “fragmente ar fi fost descoperite la 230 mile marine (450 km) de Creta”.
Zborul MS804 era efectuat de un avion care decolase de la Paris spre Cairo la ora locală 23.09 şi nu a mai putut fi localizat cu ajutorul radarului, a mai anunţat EgyptAir pe contul de Twitter.
În momentul în care a dispărut, aeronava se afla în spaţiul aerian egiptean, la o altitudine de peste 11.000 de metri, urmând să aterizeze în douăzeci de minute.
În avionul de tip Airbus A320 se aflau 56 de pasageri inclusiv un copil şi doi bebeluşi şi zece membri ai echipajului, a mai anunţat EgyptAir. Anterior, aceasta a comunicat că la bordul aeronavei se aflau 59 de pasageri.
Flightradar24.com a anunţat că avionul, care avea o vechime de 12 ani, a putut fi localizat ultima oară deasupra Mării Mediterane.
Pilotul avea 6.275 de ore de experienţă de zbor, inclusiv 2.101 ore cu avion de tip A320, potrivit informaţiilor furnizate de compania aeriană. Ministerul egiptean al Aviaţiei Civile a transmis că mai multe echipe de salvare caută avionul dispărut.