(doc) Concurs de idei privind utilizarea pavilionului Moldovei de la Expo Milano 2015

moldova_pic1
Foto:expo2015.org

Organizaţia de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului (MIEPO), instituția responsabilă de organizarea participării Republicii Moldova la Expoziția Mondială „Milano-2015” organizează un concurs de idei și proiecte privind utilizarea bunurilor publice rămase după demontarea pavilionului RM de la Expo Milano 2015.

Aceste bunuri reprezintă materiale de construcție reutilizabile, ce vor putea fi folosite la reconstrucția pavilionului. La concurs sunt eligibili să participe toți doritorii: persoanele fizice și cele juridice, fie înregistrate în Republica Moldova, fie peste hotare.

Scopul competiției este de a alege cea mai interesantă idee sau proiect de utilizare eficientă a patrimoniului rămas în urma participării Republicii Moldova în cadrul Expoziției Mondiale „Milano-2015”.

Termenul limită pentru depunerea propunerilor este 15 iunie 2016, iar rezultatele acestuia vor fi aprobate de către Comisia pentru gestionarea patrimoniului public rămas în urma participării Republicii Moldova la Expoziția Mondială ”Milano-2015” (creată prin HG nr. 865 din 18.12.2015).

Pentru o bună organizare a concursului a fost elaborat Caietul de sarcini cu privire la modul de desfășurare a concursului de idei și proiecte pentru utilizarea proprietății rămase după închiderea Expoziției Mondiale „Milano-2015”, care conține toate cerințele și condițiile de participare în cadrul acestuia.

Amintim că, Republica Moldova a participat, în anul 2015, pentru prima dată cu pavilion propriu la Expoziția Mondială EXPO 2015, care a avut loc în or. Milano, Italia. Pavilionul țării noastre a ajuns în lista celor 11 ţări cu cele mai originale pavilioane, fiind plasat în rând cu pavilioanele Austriei, Estoniei, Israelului, Italiei, Chile ș.a.

Persoană de contact:
Nadejda FLOREA,
Jurist MIEPO
nadejda.florea@miepo.md

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine