(video) Trofeul Eurovision 2016 merge în Ucraina. Iată cum a impresionat Jamala

jamala-1944

26 de țări finaliste au luptat astăzi pentru trofeul Eurovision 2016. După un spectacol incendiar, voturile juriului și ale televotului internațional au fost decisive în favoarea Ucrainei.

În 2016 Ucraina a fost reprezentată de Jamala, care a reușit să impresioneze cu piesa 1944.

Rezultatul nu a fost unul surprinzător, întrucât Ucraina a fost timp de câteva săptămâni una dintre cele mai bine cotate reprezentante la casele de pariuri.

Deși nu a participat în finală, Moldova a oferit Australiei 10 puncte, iar punctajul maxim a mers către Ucraina.

Datorită unei noi metode de a prezenta voturile la această ediție, telespectatorii, dar și participanții au fost lăsați în suspans până în ultima clipă. Astfel, Australia a condus detașat topul până la anunțarea rezultatelor televotului. În final, Ucraina a ieșit învingătoare cu 634 de puncte, iar Australia s-a clasat pe locul II cu 511 puncte acumulate. A treia în top, dar prima după preferințele telespectatorilor a fost Rusia, care anul acesta a fost reprezentată de Serghei Lazarev.

Iată evoluarea Ucrainei:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine