„Boschetar pentru trei zile” în schimbul sumei de 2.000 dolari

stire-9-oct-homeless
Foto:PC: Totb.ro

Vrei să vezi ce înseamă să fii om al străzii, măcar pentru trei zile? Plăteşti 2.000 de dolari şi vei fi ghidat prin această experienţă. Asfel sună un proiect propus de un fost programator din Seattle, pornind de la zicala “nu poţi înţelege ce trăieşte o persoană până nu te pui în locul ei”.

Mike Momany a fost programator freelancer şi îşi făcea munca dintr-o dubă; el a remarcat că a locui şi trăi în oraşul Seattle însemna mai degrabă un lux, aşa că, inspirat de mişcarea minimalistă, şi-a luat liber două luni în vara acestui an ca să vadă cum e să trăieşti fără să ai un acoperiş deasupra capului. După ce a văzut pe pielea lui ce înseamă să fii boschetar, Mike a decis că şi alte persoane care se bucură de un loc unde să locuiască ar trebui să poată experimenta ce a trăit el. Astfel, a dezvoltat un proiect numit „Course in Applied Homelessness”, care constă în trei zile de locuire pe străzi, scrie totb.ro.

 

PC: flickr.com
PC: flickr.com

Înainte ca experienţa să înceapă, Mike susţine un interviu cu „candidatul” pentru a vedea dacă acesta ştie în ce se bagă şi este capabil să ducă la bun sfârşit cursul. Fiecare zi din cele trei are activităţi planificate: în prima zi, participantul primeşte o nouă înfăţişare (haine ponosite, murdare etc.), care să îl facă să „intre în peisaj”; apoi, există un tur al locurilor preferate ale persoanelor fără adăpost din oraş, iar seara îl găseşte pe participant la un adăpost pentru oamenii străzii. Adăpostul cu care colaborează Mike pentru acest proiect nu acceptă femei, astfel că, deocamdată, experienţa aceasta este exclusiv adresată bărbaţilor, dar Mike intenţionează să schimbe asta şi să poată deschide cursul şi pentru femei.

În a doua zi, pentru a simţi cu adevărat ce înseamnă să nu ai adăpost, sunt programate cerşitul pe stradă şi dormitul pe bancă în parc. În acest fel, participantul la program poate simţi cum anume îi privesc trecătorii pe oamenii străzii. Cursul include şi mese la cantine pentru persoane fără adăpost şi se încheie cu o noapte de hoinăreală prin oraş, urmată de o dimineaţă de discuţii, la un cocteil, pentru a „sărbători” finalizarea experimentului. Merită toată treaba asta 2.000 de dolari? Creatorul său aşa crede. „Aduce oamenilor o experienţă pe care poate nu ar încerca-o altfel. Nu e vorba despre a face bani”, explică el. Deocamdată, nu a avut doritori care să urmeze cursul şi există destule voci care îi critică iniţiativa, spunând că reprezintă o exploatare a persoanelor fără adăpost cu un scop pecuniar.

 

PC: flickr.com
PC: flickr.com

Dar Mike susţine că nu a dezvoltat cursul pentru a-şi câştiga existenţa din el şi că, pentru cei 2.000 de dolari ceruţi, oferă protecţie participanţilor la experienţă şi informaţii necesare despre viaţa de boschetar. Mai mult, spune el, o parte din bani va fi donată adăposturilor pentru oamenii străzii. „Este un proiect educaţional”, spune Mike, susţinut şi de alte voci care sprijină proiectul. Nu o dată, persoane celebre au trăit pe cont propriu experienţa de boschetar, pentru a o înţelege – Prinţul William a făcut asta în 2009, pe durata unei singure nopţi, în Londra, dormind chiar pe jos, pe trotuar.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *