Peste 30 de intervenții ale echipelor salvatori și pompieri în ultimele 24 de ore

smurd_12
Foto:DSE

Pe parcursul ultimelor 24 de ore Serviciul Situații Excepționale al MAI a fost solicitat în 37 situații de risc. Pentru ajutor calificat a fost necesară intervenția medicilor și paramedicilor SMURD în nordul și sudul țării.

Peste 20 de persoane au beneficiat de asistența calificată a serviciului mobil de reanimare și descarcerare, iar salvatorii și pompierii au intervenit în mai multe cazuri de stingere a focarelor de ardere și deblocări de uși.

În localitatea Micleușeni, raionul Strășeni un bărbat a fost internat de urgență în spital, după ce a încercat să aprindă cu benzină, focul în baia cu aburi din propria gospodărie. Persoana s-a ales cu arsuri de gradul II și III pe suprafața mâinelor și a feței. Toate circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite.

Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează oamenii să dea dovadă de prudență maximă la utilizare focului deschis, și să nu utilizeze substanțe inflamabile pentru aprindere. Conform informațiilor operative pentru lucrările de prevenire și lichidare a situațiilor de risc, în ultimele 24 de ore au fost antrenați 149 de salvatori și pompieri cu 38 de autospeciale de intervenție.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine