Șase companii din Moldova vor primi 9,4 milioane de euro de la Guvernul Poloniei

1
Foto:cotidianul.ro

Șase companii din Republica Moldova vor beneficia de 9,4 milioane de euro datorită unui credit de asistență acordat de Guvernul Poloniei. Dosarele companiilor înaintate spre finanţare au fost aprobate de Consiliul de Supraveghere al Unităţii de Implementare a Creditului.

Conform unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, au fost aprobate solicitările de finanţare ale companiei „Sunworld” cu peste 4,1 milioane euro, pentru construcţia unei fabrici de uscat legume, companiei „Proterm Grup” cu 1,9 milioane euro, pentru construcţia unei sere hidroponice, precum şi a întreprinderii „Moldova Zahăr”, care a solicitat peste 1,1 milioane de euro pentru modernizarea staţiei de filtrare a sucului.

De asemenea, au fost acceptate şi solicitările companiilor „Balcom Agro Grup” de peste 972 mii de euro, pentru construcţia unui depozit frigorific şi a unei case de ambalare cu linie de sortare, „Vergecom” de circa 600 mii euro, pentru deschiderea unui abator şi a unei hale la ferma de porci, precum şi a unui grup de agenţi economici, care au înaintat o cerere de alocare a circa 740 mii de euro pentru procurarea a şase combine.

Până la ora actuală, Consiliul de Supraveghere al Unităţii de Implementare a Creditului a aprobat cererile de finanţare a zece companii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine