Televiziunea este deja de domeniul trecutului în țările dezvoltate, întrucât toată lumea se îndreaptă spre digitalizare, a declarat, luni, Andrez Guadamuz, profesor în cadrul Universității Sussex la o conferință pe tema proprietății intelectuale în mediul digital, informează agerpres.ro
„Televiziunea este un domeniu al trecutului, cel puțin în țări ca Marea Britanie, unde îmi desfășor activitatea, pentru că toată lumea se digitalizează și folosește redarea în flux continuu. Difuzarea în flux continuu reprezintă viitorul”, a spus Guadamuz.
Potrivit acestuia, un exemplu elocvent în acest sens este transmiterea evenimentelor sportive pe internet, fenomen care a luat o amploare foarte mare în ultimul timp.
„Oamenii se mișcă din ce în ce mai mult spre domeniul digital. De exemplu, difuzarea în flux continuu a evenimentelor sportive, difuzate online”, a adăugat expertul.
Potrivit acestuia, digitalizarea va merge până la a ne conecta la internet aparatele casnice.
„Toate aparatele domestice vor fi conectate la internet în curând. De exemplu, frigiderul ne va spune când s-a terminat laptele. Deja se întâmplă toate aceste lucruri”, a arătat Guadamuz.
El a adăugat că se vorbește din ce în ce mai mult despre proprietatea intelectuală în mediul digital.
„Până acum, materialele erau tipărite și era foarte clar ce se întâmplă cu proprietatea intelectuală a lor. Însă, acum se vorbește din ce în ce mai mult de conținut protejat de drepturi de autor și în mediul digital”, a susținut Guadamuz.