Cum putem recupera permisul de conducere atunci când acesta a fost suspendat

1
Foto:registru.md

Procedura de recuperare a permisului de conducere este una anevoioasă și de durată. De foarte multe ori avem nevoie de o consultație a unui jurist pentru a ne informa despre procedura de restabilire. În acest sens portalul bizlaw.md vine în ajutorul șoferilor cu câteva recomandări.

În cazul în care aveți deja acumulate câteva puncte de penalizare, achitați amenda la timp pentru încălcarea săvârșită. Astfel, dacă nu mai comiteți încălcări timp de 6 luni, punctele vor fi anulate. După ce expiră termenul de privare și dacă n-au mai fost comise alte încălcări, persoana care a fost privată de dreptul de a conduce trebuie:

# să-și ridice un cazier contravențional care se eliberează în scris solicitanţilor în ordinea eliberării cazierului judiciar persoanelor fizice şi juridice (Serviciul se prestează și online la adresa pr.gov.md, costul căruia este de 60 lei timp de 1 zi și de 30 lei timp de 10 zilei);

# să obțină un certificat medical constatator că este apt de a conduce un automobil;

# să se apropie de agentul constatator care i-a ridicat permisul sau să se apropie la autoritatea din care face parte agentul constatator pentru a i se elibera permisul în schimbul acestor acte.

De asemenea, vă este recomandat să dați dovadă de comportament civilizat și să vă lăsați cartea de vizită cu scuzele de rigoare pe parbrizul mașinii pe care ați lovit-o ușor în parcare. Conduceți cu grijă!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine