Ministrul Tineretului şi Sportului i-a oferit o diplomă Tânărului european al anului 2016

doi
Foto:Ministerul Tineretului și Sportului

Ministrul Tineretului şi Sportului, Victor Zubcu a avut astăzi, o şedinţă de lucru cu membrii Asociaţiei obşteşti „Youth European Business Association”, Alexandrina Robu, Preşedintele YEBA şi Adrian Băluțel, noul secretar general al „AO YEBA” care este dedicată tinerilor antreprenori, creată sub egida Delegaţiei Uniunii Europene, pe parcursul celor trei ani de activitate a realizat proiecte la nivel naţional şi internaţional, devenind astfel, ONG-ul ce reprezintă Republica Moldova la JEUNE – Young Entrepreneurs of the European Union.

În contextul întrevederii, Ministrul Tineretului şi Sportului l-a felicitat pe Adrian Băluțel, pentru obţinerea titlului de „Tânărul european al anului 2016”. Primul tânăr din Republica Moldova care a obținut acest premiu, instituit în 1991 de fundația Schwarzkopf Young Europe în cooperare cu Parlamentul European al Tinerilor.

„Mă bucur pentru orice performanţă a tinerilor care se realizează naţional şi internaţional. Mereu am încurajat tinerii cu iniţiativă şi ambiţie, iar succesele de care daţi dovadă aduc un plus valoare ţării noastre, în acest context, MTS-ul îţi acordă o diplomă pentru aprecierea activismului civic, promovarea imaginii pozitive a Republicii Moldova peste hotare şi rezultate deosebite în implicarea sectorul asociativ de tineret”, a menţionat Ministrul.

În cadrul şedinţei s-a discutat despre pilonii de cooperare şi activităţile ce urmează a fi realizate de către “Youth European Business Association” în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, pentru dezvoltarea sectorului de tineret.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine