BERD organizează un concurs fotografic despre țările lumii pe rețelele de socializare

1
Foto:aluterm.ro

Ai şansa să arăţi lumii întregi prin rețelele de socializare fotografiile tale de la evenimentele BERD din propria țară. Cei pasionați de fotografie au ocazia să participe la un concurs organizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) cu ocazia celor 25 de ani de la înființare.

BERD este prezentă în unele dintre cele mai frumoase şi memorabile ţări din lume, din Estonia până în Egipt şi din Mongolia în Maroc. Astfel, după un sfert de veac de investire în îmbunătățirea calității vieții în peste 30 de țări din lume, își propune să ilustreze regiunile BERD şi în special activitatea BERD în aceste țări.

Fotografiile ar trebui să explice lumii întregi ceea ce are ţara ta atât de special pentru a o face un loc grozav de vizitat şi de locuit – şi o destinaţie atractivă pentru investiţii.

Tot ce trebuie să faci este să încarci fotografii făcute în ţara ta, pe care le consideri cele mai inspirate, şi să dai „tag” paginilor BERD pe Instagram (@ebrd_official), Facebook sau Twitter (@EBRD), adăugand hashtag, #EBRDcountry şi #Moldova. Poţi să faci asta până pe 10 mai inclusiv.

Organizatorii le vor reposta pe cele mai bune şi le vor expune la Adunarea Anuală BERD, ce va avea loc la Londra în perioada 11-12 mai 2016 (#EBRDam).

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autor:Elena Guțu
Comentarii
  • Știri pentru tine