Participă la „MÂNDRIA”, concursul destinat tinerilor designeri inspirați de portul românesc

12088105_999479220091791_7049438215912758362_n
Foto:Facebook / Klumea

Klumea revine în vara acestui an cu cea de-a patra ediție a festivalului IA MANIA. Una dintre principalele atracții ale evenimentului este concursul „MÂNDRIA”, destinat tinerilor designeri. Organizatorii îi îndeamnă pe aceștia să se inspire din portul românesc și să-l stilizeze într-o manieră nouă, creativă, modernă și inovatoare într-o colecție prêt-à-porter.

Astfel, tineri creatori din Moldova și România se pot înscrie în concurs până la data de 20 aprilie. Evenimentul de prezentare a colecțiilor finaliste va avea loc la data de 9 iulie în satul gazdă a evenimentului – Holercani.

Misiunea Designerilor:

– Să se inspire și să adopte costumul popular în creațiile lor PRÊT-A PORTER, într-o manieră nouă, creativă, modernă și inovatoare, dar foarte bine documentată și studiată.

Recomandări:

– Colecțiile care vor avea un concept bine definit, inspirat dintr-o tradiție, un personaj legendar, o zonă geografică;
– Piesele inspirate din portul românesc să nu se rezume doar la a prelua motive tradiționale;
– Concurenții să extindă aria de cercetare, aducând un suflu nou. De apreciat dacă motivele folosite, în cazul în care vor exista, vor respecta materialul suport, de exemplu: obiectele din piele vor aminti de simbolurile redate odinioară pe piele (bundițe, cojoace, chimire);
– De apreciat piesele „cameleonice”, adică cele ce pot fi adaptate la orice moment al zilei și la orice activitate (office, business lunch, romantic dinner, wild night out), dovedind că au mai multe fețe;
– De apreciat folosirea materialelor tradiționale (cu accent pe cele ce sunt disponibile local și care se risipesc acum – cum este lâna, care se arde pe câmp). În special materiale ce pot fi prelucrate în comunitățile rurale, aducând un mic venit în plus femeilor de la sate (astfel designerii vor demonstra grijă pentru mediu și comunitate, adică responsabilitate).

 

collage

Regulament de participare:

1. Înregistrarea la concursul MÂNDRIA se desfășoară până pe 20 aprilie, 2016.
2. La concurs pot participa designeri cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani.
3. Pentru a fi acceptat în concurs, candidatul trebuie să trimită până pe 1 mai, la adresa klumeaevents@gmail.com, un CV, un portfolio, în format word, cu 10 poze ale creațiilor sale vestimentare anterioare, fie schițe, fie realizate, un logo al numelui sau brandului său în format grafic și un text de maxim 10 fraze cu motivația sa de a participa la concursul MÂNDRIA. Participanții din anii precedenți nu trebuie să trimită CV, doar textul de motivație și portfolio cu lucrări noi.
4. Organizatorul va accepta în concurs maxim 12 designeri. Preselecția va fi făcută de echipa K Lumea.
5. Organizatorul concursului va anunța rezultatele preselecției până pe data de 1 mai.
6. Încurajăm studenții care pregătesc lucrările lor de diplomă pentru acest an, să creeze colecții cu care ar putea participa și la concrsul nostru.
7. Pentru orice întrebări legate de concurs și organizare vă rugăm să vă adresați cu un mesaj la adresa: klumeaevents@gmail.com.

 

collage2

Cerințe colecție:

8. Colecția prezentată trebuie să fie PRÊT – A –PORTER
9. Colecția trebuie să conțină minim cinci PIESE VESTIMENTARE.
10. Fiecare colecție trebuie să fie inspirată de tradițiile țării noastre, fie românești, ucrainene, bulgărești, găgăuze sau slave, să aibă un concept, o viziune, o poveste.
11. Stilul de realizare al colecțiilor rămâne la alegerea liberă a designerului: sport, casual, classic, urban, streetstyle, glamour, office etc. Cel mai important este ca piesele create să fie purtabile în viața de zi cu zi.
12. Pentru o comunicare eficientă cu organizatorul concursului, concurentul trebuie să verifice emailul cel puțin o dată la trei zile.

Promovare:

13. În perioada de pregătire a colecției, concurentul va beneficia de promovare din partea organizatorului. Pentru aceasta concurentul trebuie să fie disponibil să fie filmat pentru un videoclip în atelierul său de creație, pentru ca în final aceste imagini să facă parte din cartea sa de vizită, care va fi difuzată înainte de prezentarea la concurs.
14. Organizatorul salută acțiunile participantului de a promova elemente din procesul de lucru asupra colecției sale, fără a trăda piese vestimentare complete. Materialele foto, video, publicate pe Facebook, Instagram de către participant trebuie să fie însoțite de hashtag-ul #iamania2016 #mindria #klumea – poze care automat vor fi afișate pe blogul www.klumea.eu.

 

collage3

Prezentarea:

15. În ziua evenimentului, un juriu format din cinci membri va aprecia colecțiile prezentate și va alege trei câștigători.
16. Concurentul are datoria de a-și găsi modele, muzică, makeup.
17. Organizatorul K Lumea se angajează să furnizeze concurenților și modelelor spațiu pentru vestiar, transport tur-retur și apă potabilă.

Premiu:

K Lumea este în etapa de stabilire a parteneriatelor, motiv pentru care premiile vor fi anunțate mai târziu. Nu vrem însă să reținem procedura de înregistrare și sperăm că participarea Dvs la concurs este deja o onoare și o posibilitate bună de promovare.

 

12072691_999479873425059_5377268236052682988_n

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine